Problemele medicilor de familie, tratate cu indiferență

medicina de familie in caras-severin

Medicii de familie din județul Timiș au tras un semnal de alarmă cu privire la dificultățile cu care s-au confruntat în timpul pandemiei. În 19 octombrie, reprezentanții Societății Timiș de Medicina Familiei au trimis atât la Ministerul Sănătății, cât și la alte instituții, o adresă, dar nu au primit niciun răspuns.

Prin președintele Mihai Iacob, STMF atenția că asupra faptului că, din cauza creșterii masive a numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2, a fost încărcată suplimentar și activitatea medicilor de familie în valul patru al pandemiei.

„Din păcate medicii de familie sunt forțați să îndeplinească multe alte atribuții și care au ca rezultat prelungirea activității în cabinetele de medicină de familie în afara programului zilnic de cinci ore, contractat cu casele de asigurări de sănătate. Mai mult, pandemia a crescut numărul de consultații acordate peste limita prevăzută în contract și prin urmare neremunerate până în prezent. Medicii de familie au fost forțați în ultima perioadă să-și includă în activitatea și așa laborioasă, numeroase alte atribuții suplimentare legate de raportări, concedii medicale de izolare şi carantina, monitorizarea şi tratamentul formelor uşoare şi moderate de COVID19, planificări pentru testare la serviciul de ambulanţă pentru pacienții suspecţi de COVID-19, solicitarea de concentratoare de oxigen la domiciliul pacienţilor cu forme moderate prin Platforma Oxigen pentru Timişoara, vaccinare împotriva SARS-CoV-2, testarea extinsă în cabinetele MF etc. Toate acestea sunt efectuate în mod voluntar pe lângă orele de activitate desfășurată atât la cabinete cât şi pe teren în situaţia în care 90% din activitatea medicală se realizează în prezent în cabinetele de medicină familiei unde avem o adresabilitate crescută, pacienţii adresându-se cu preponderenta în această perioadă spre medicina primară. Majoritatea medicilor de familie se afla într-o situaţie de burn out, dat fiind faptul că media de vârstă în acest sector a depăşit 55 de ani”, se arată în documentul trimis în 19 octombrie.

În plus, în perioada în care în unitățile sanitare cu paturi erau destinate doar urgențelor și patologiei canceroase, medicii de familie s-au confruntat cu o încărcare a activităților deși resursa umană a rămas aceeași.

„În numeroase situații, încă de la începutul pandemiei, am solicitat celor în drept sprijinul pentru a asigura buna desfășurare a activității medicilor de familie. Din păcate cererile noastre au rămas fără răspuns sau au fost respinse, astfel că medicina de familie a ajuns în stare critică. Nu am fost susţinuţi cu echipamente de protecţie individuală şi nu am mai primit nici măcar testele antigen rapide pentru screeningul populaţional aşa cum se prezintă în mass media! Noi am demarat proiectul pilot de vaccinare în România şi am solicitat sprijinul în dezvoltarea vaccinării în cabinetele de medicină de familie mai ales din rural încă din lună martie 2021. Considerăm necesar să reconsiderați activitatea de medicină primară prin sprijinirea acesteia în mod real şi nu doar declarativ. Activitatea medicilor de familie ocupă în medie peste 10-12 ore pe zi, în zilele lucrătoare, precum şi în zilele libere. În aceste condiții medicii de familie nu mai pot fi angrenați în activități suplimentare, neexistând timp fizic pentru  acestea dar nici un suport legislativ în acest sens. Cabinetele de medicină de familie nu au resurse pentru angajarea de personal suplimentar în condițiile actuale de subfinanțare cronică de ani de zile”, mai scrie în document.

În plus, au fost trecute și mai multe solicitări printre care creșterea numărului de consultații plătite și reintroducerea celor realizate la distanță pentru bolile acute și cronice, creșterea finanțării medicinei de familie, reducerea birocrației, asigurarea echipamentului de protecție special, acordarea testelor rapide antigen în mod gratuit și găsirea unor modalități de acordare a tichetelor de vaccinare fără implicarea medicilor de familie.

Apelul doctorilor a fost făcut în luna octombrie, dar potrivit președintelui Societății Timiș de Medicina Familiei, Mihai Iacob, autoritățile nu au trimis niciun răspuns.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/