Probleme medico-legale

Spre disperarea unora, cu creierele spălate de portocaliul ucigător inventat de Băsescu Traian, am să pomenesc de isprăvile sale diabolice, şocante, până va ajunge unde îi e locul. A fost scos de Lăzăroiu iar de sub masă şi trimis la postul de slugă B1, să-şi verse zoaiele în capul adversarilor politici. Dar am observat o schimbare. Băsescu Traian nu mai este agentul electoral al PDL (ARD). A înţeles că jocurile sunt făcute. Din fericire, nu de el, ci de românii din această ţară, al căror vot, pe 9 decembrie, nu va mai putea fi batjocorit nici de Licuriciul mare, nici de madam Merkel şi nici de Curtea Constituţională. Aşa că, de ce să-şi mai bată gura? A devenit propriul său agent electoral şi şi-a îndreptat ura viscerală asupra primului-ministru. Un tip care nu mai dă doi bani pe scârţâielile lui, ceea ce îl oftică până la isterie. Altfel nu se explică limbajul nemaiîntâlnit la niciun şef de stat, de la Hitler încoace. După ce l-a făcut paiaţă pe Antonescu şi Moş Teacă pe ministrul Apărării, ţinta directă este acum Victor Ponta, căruia i se adresează ca ultimul derbedeu. Să consemnăm cum vorbeşte un preşedinte despre primul ministru al ţării sale, nominalizat chiar de el, nu cu prea multe luni în urmă. O fac pentru a ne aminti zilnic în ce hal poate ajunge cineva care îşi vede puterea spulberată: Pot să înghit o broscuţă, dar nu un porc. Ce zic acum guvernanţii? Miau! Ponta e ca un pisicuţ când vine la mine. Ponta e bolnav de minciună. Acest om e prea mic pentru un post aşa de mare. Ponta e un premier şantajat. Arăţi că eşti prost, dacă vorbeşti de dreptul de veto. Nu vreau un politruc care hămăie. Boc ştia mai multe decât Ponta când a fost numit premier. E mitoman. Cum să arăţi forţă? Arăţi că eşti prost. Trebuie să facă frumos, ca maimuţica. Viitorul prim-ministru trebuie să fie hotărât, ferm şi să nu-l cheme Victor Ponta. Etc. În acest caz, credeţi că un psiholog ar mai putea consilia un asemenea om? Mă îndoiesc. Gravitatea bolii „pacientului” l-ar depăşi, ar fi nevoit să-l paseze unui psihiatru. Ceea ce, până una-alta, şapte virgulă patru milioane de români întregi la cap i-au şi recomandat doctorului. Aşa se încheie povestea neagră a lui Băsescu Traian. Campania electorală pentru supravieţuirea sa, dusă cu astfel de mijloace golăneşti, nu poate fi decât cea mai păguboasă mişcare. Dar şi cea mai elocventă dovadă că şi consilierii de la Cotroceni l-au lăsat din braţe şi încep să-şi bată joc de el. În omul căzut, se zice, să nu dai. Dar unuia care s-a autointitulat preşedintele tuturor românilor, şi-a pus poporul la pământ şi apoi l-a mai şi bumbăcit de i-au sărit ochii din cap, ce ar trebui să-i faci?


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/