Mizerie, mâncare expirată sau rele tratamente. Acestea erau în trecut principalele probleme din căminele de bătrâni. Lucrurile s-au schimbat de-a lungul anilor, iar problemele… au ajuns și ele la un alt nivel.
Problemele identificate în căminele de bătrâni din Caraș-Severin au mai mare legătură cu starea pacienților, decât cu eventuale condiții necorespunzătoare. Din fericire, au trecut vremurile când vârstnicii erau ținuți în frig și mizerie sau când mâncarea era fie prea puțină, fie expirată. Acum lucrurile au trecut la un alt nivel. Inclusiv controalele tematice se concentrează acum pe alte aspecte.
„Acum ne aflăm într-o campanie națională tematică de control la nivelul căminelor pentru persoanele vârstnice. Dacă până acum controalele au vizat întotdeauna hrana, alimentele expirate, medicamentele, condițiile de îngrijire în ceea ce privește curățenie, mobilier, acum am zis că am depășit deja asta. De ani de zile batem monedă tot pe asta și mergem la o etapă superioară, adică verificăm cu precădere și insistăm pe activitățile de recuperare. Sunt foarte mulți bătrâni care sunt acolo în urma unor AVC-uri, nevoia de recuperare este mare, furnizorii sunt obligați să ofere astfel de servicii. Clar că vedem și de mâncare și de restul, dar deja tindem să mergem la niște nevoi superioare.”, explică Elena Solomonesc, director executiv al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), instituția care verifică bunul mers al lucrurilor din aceste cămine sociale.
Dincolo de exercițiile de recuperare a celor care au avut diverse probleme de sănătate, AJPIS verifică dacă angajații din căminele pentru persoane vârstnice organizează activități de recreere cu bătrânii. Deși se află poate pentru tot restul vieții în azilul respectiv, aceștia trebuie să se bucure în continuare de viață și să își ocupe timpul într-un mod constructiv.
„O altă problemă pe care o verificăm în plus sunt activitățile oamenilor. Oamenii ăia nu sunt primiți acolo și gata, le dăm doar îngrijire de bază, că și-așa vor muri într-o zi. Nu! Ei trebuie antrenați în activități, să aibă un plus de interes pentru viață. Nu îi duci acolo, îi lași într-o cameră. Cei mai mulți nu sunt vizitați de familii, nu sunt luați în familii, nu sunt conectați la realitățile familiei și pur și simplu se află ca într-un glob de sticlă. Tocmai asta urmărim acum, să determinăm conducerile publice și private să le creeze niște alternative, niște acțiuni, niște interese ca să simtă că totuși mai trăiesc.”, a explicat Elena Solomonesc.
Probleme mari nu au fost descoperite la ultimele controale, însă nici nu se merge direct pe ideea de sancționare. Ordinea este: constatare, consiliere și îndrumare, iar sancțiunea vine în ultimă instanță, atunci când reaua credință este clară.
În anul 2022 au fost aplicate 17 amenzi în sumă totală de 48.500 de lei și au fost achitate în totalitate. În acest an s-au dat trei sancțiuni în valoare totală de 11.000 de lei, sumă achitată și ea. „Noi considerăm asta o realizare, ne dorim să nu fim nevoiți să dăm amenzi, dar uneori, culmea, amenda funcționează mai bine. (…) Eu văd ca o comparație între căminele pentru persoanele vârstnice pe care le-am văzut prima dată în Caraș-Severin în urmă cu 17 ani și cele pe care le văd acum. Diferențele sunt enorme! Da, sigur că cel care ar merge acum pentru prima dată ar zice că nu e ok. Eu apreciez, și sunt destul de pretențioasă, că sunt condiții satisfăcătoare, onorabile, decente.”, mai spune șefa AJPIS Caraș-Severin.