O privatizare eşuată

Guvernul nu a putut privatiza CFR Marfă. Formula folosită este că avem de-a face cu o privatizare eşuată. Cumpărătorul nu a putut plăti până luni suma datorată. Iată că după Oltchim, privatizare eşuată, avem acum de-a face cu încă o bilă neagră pentru guvern. Ieri, ministrul Transporturilor a ieşit şi a povestit toată tărăşenia. Senzaţia creată a fost că a ieşit să se scuze. Nu a găsit decât un singur vinovat, pe Marian Ghibu, preşedintele Comisiei de privatizare, şi a anunţat că acum negociază semnarea unui proces-verbal prin care cumpărătorul să-şi recupereze cei 30 de milioane de euro pe care i-a plătit statului până acum. Destul de complicat. Va urma un proces şi, abia după sentinţă, banca unde sunt depuşi banii îi va da celui care a câştigat. Treaba avocaţilor. Ce urmează. Am înţeles că o nouă privatizare. Dar, la anul, guvernul Ponta va avea o nouă provocare. Socială, de astă dată. Vor fi concediaţi 25-30 de mii de oameni, care vor protesta şi vor transforma protestul în unul economic. Şi vor urma europarlamentarele, în care PSD-ul va merge singur şi ar putea  crea probleme. Iată un efect al lipsei reconversiei sociale la lipsa locurilor de muncă, pentru că guvernul nu are nicio posibilitate. N-a avut pentru 500 de locuri de muncă, la Roşia Montană, darămite pentru atâtea mii. La noi  au fost făcute privatizări foarte rapide şi de care acum  nu mai vorbeşte nimeni. Este vorba de Sidex Galaţi, de Petrom sau Aluminiu Slatina. Eşuarea privatizării de la CFR Marfă va suscita încă multe discuţii. Ce n-a făcut statul, ce n-a făcut cumpărătorul, ce n-a făcut şeful Privatizării şi tot aşa. Va fi distracţie mare. Crin Antonescu a numit înlocuitorul demisionarului Vosganian: Andrei Gerea, membru al Comisiei Camerei Deputaţilor, ales în unanimitate de liberali. Ponta îi acceptă alegerea. Prioritatea pentru Gerea, după declaraţia sa, este privatizarea Oltchim. Acum, Băsescu Traian are ultimul cuvânt.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/