Prioritățile anului în comuna Zăvoi

doru cirdei zavoi

Primarul Doru Cîrdei vorbește despre continuarea investițiilor demarate încă de anul trecut, dar și despre noi proiecte.

În comuna condusă de liberalul Doru Cîrdei continuă lucrările de modernizare a infrastructurii locale, printre acestea numărându-se asfaltarea drumurilor și extinderea rețelei de canalizare în mai multe localități.

„Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» avem două proiecte, începute încă de anul trecut și pe care le continuăm și în 2025. Este vorba despre modernizare străzi în Zăvoi, 23 august și Valea Bistrei, unde stadiul lucrării este de 60%, și extindere canalizare în localitățile Voislova, Măru și Măgura. Aici suntem într-un stadiu mai scăzut cu lucrările, de până în 15%. De asemenea, din bugetul local, continuăm cu lucrările de modernizare a trotuarelor și amenajarea rigolelor în Zăvoi, dar și în alte localități”, a declarat primarul comunei Zăvoi, Doru Cîrdei.

Anul acesta vor demara și lucrările de reabilitare a sediului administrativ al Primăriei Zăvoi. Proiectul este finanțat de Compania Națională de Investiții.

„Acum aproape o lună am predat sediul primăriei către constructor, și acum va trebui să ne mutăm, provizoriu, într-o aripă a căminului cultural din Zăvoi. Am așteptat mult acest proiect și sperăm să se finalizeze cât mai repede. Nu în ultimul rând, tot anul acesta ne vom ocupa să implementăm proiectul pentru amenajarea unui parc fotovoltaic în comună, prin care vom asigura consumul de energie pentru toate clădirile primăriei, școli, cămine culturale etc.”, a mai spus Doru Cîrdei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/