Prinși cu țigările-n sac!

Trei cetățeni români au încercat să-i fenteze pe oamenii legii în zona dintre Moldova Nouă și Oravița. „Îmbrăcați” în țigări, cei trei au fost prinși cu „mâța-n sac” și cu bagajele pline de cartușe.

Polițiștii de frontieră de la Naidăș au depistat ieri trei cetățeni români care aveau ascunse pe corp și îndesate în bagaje 134 de pachete de țigări de contrabandă. Totul s-a petrecut pe DN 57, între Moldova Nouă și Oravița. Autoturismul burdușit cu tutun era condus de o femeie în vârstă de 36 de ani. Alți doi pasageri, cu vârste de 65, respectiv 46 de ani, se aflau în aceeași mașină.

În urma controlului efectuat de polițiștii de frontieră, au fost descoperite atât pe corpul celor trei, cât și în bagajele lor personale mai bine de o sută de pachete de țigări de diferite mărci, timbrate în Serbia. Mai mult decât atât, persoanele în cauză nu dețineau niciun document legal de proveniență. Valoarea totală a țigărilor se ridică la peste 1.500 de lei.

Pe lângă faptul că au fost prinși, contrabandiștii au rămas cu buza umflată, având în vedere faptul că toate pachetele de țigări au fost confiscate. Mai mult decât atât, cei trei s-au ales și cu un dosar de începere a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/