Un bărbat a fost prins de polițiștii locali din Timișoara cu mai multe cutii pline scule pe care le furase. Urma să le vândă.
Individul căra prada cu un căricior, în timpul nopții, când s-a întâlnit cu agenții. A abandonat căruciorul și a fugit, dar a fost capturat rapid.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și Ordine Publică, aflați în patrulare în noaptea de sâmbără spre duminică, au observat, în jurul orei 01.50, pe Splaiul Tudor Vladimirescu, un bărbat care cobora pasarela ce traversează Canalul Bega cu un cărucior în care se aflau mai multe cutii. La vederea patrulei, cel în cauză a lăsat căruciorul și a fugit, moment în care polițiștii locali au pornit în urmărirea lui, fiind reținut imediat”, a transmis Poliția Locală Timișoara.
Polițiștii au găsit în cărucior șapte cutii cu scule electrice, un rucsac și o plasă din rafie tot cu obiecte de instalații precum robineți, coturi sau aparate de sudură. Timișoreanul de 28 de ani le-a spus agenților că a găsit bunurile. A fost reținut de polițiștii de la Secția 4, care au descoperit și imobilul de unde furase sculele, care se află pe Splaiul Nicolae Titulescu.
Pentru cei care cred în gesturile simple, dar memorabile, Reschitza Pub v-a pregătit un eveniment special chiar de Ziua Îndrăgostiților. Într-un colț romantic, cu lumină caldă, detalii discrete și...
Daria Alexandrescu |
12 February 2026
Liberalul Doru Coșei cere explicații despre întârzierea modernizării Gării Băile Herculane
Diana Apetrei |
12 February 2026
Roxana Bălan |
12 February 2026
Protest, la Reșița, împotriva majorării taxelor și impozitelor locale
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

