Primul troleibuz nou a plecat din Turcia spre Timișoara

primul troleibuz nou vine la timisoara

Săptămâna viitoare, la Timișoara va ajunge primul troleibuz nou fabricat în Turcia de către compania Bozankaya.

Mai precis, primul troleibuz din lotul de 33, fabricat de firma Bozankaya în Turcia, a plecat spre Timișoara. Vehiculul va ajunge sâmbătă în portul Constanța, de unde va fi transportat mai departe spre Timișoara.

„Rând pe rând, vor fi livrate 8 troleibuze de 12 metri, cu baterii, și 25 de troleibuze articulate de 18 metri. Este o investiția realizată cu fonduri europene pe care le-am atras prin PNRR. Proiectul cu fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență vizează achiziționarea de troleibuze, mijloace de transport mai puțin poluante, pentru îmbunătățirea transportului public de călători”, a informat Primăria Timișoara.

primul troleibuz nou in drum spre timisoara

Primul troleibuz nou, în drum spre Timișoara

Contractul semnat de Primăria Timișoara cu Bozankaya prevede livrarea a 25 de troleibuze articulate de 18 metri și a opt troleibuze de 12 metri cu baterii, până în toamna acestui an. Toate troleibuzele sunt prevăzute cu baterii cu autonomie mare, sisteme de siguranță, aer condiționat, încălzire în scaune, internet wireless, prize pentru încărcarea telefoanelor mobile.

Noile troleibuze ating o viteză maximă de 80 km/h, cu o autonomie de până la 40 kilometri pentru varianta de 12 metri, respectiv 25 kilometri pentru cel de 18 metri în zone fără catenare. Capacitatea maximă de transport variază între cele două modele, cel de 12 metri putând transporta până la 100 de pasageri, cu 34 locuri pe scaune, în timp ce pentru varianta de 18 metri se ridică la 140 de pasageri, cu 48 locuri pe scaune.

Valoarea celor opt troleibuze este de 20,2 milioane lei fără TVA, iar cele 25 de troleibuze costă 78,3 milioane lei, fără TVA.

noul troleibuz care va circula pe strazile timisoarei

Noul troleibuz care va circula pe străzile Timișoarei

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/