Primul transport de tablete de la Ministerul Educației a ajuns în Caraș-Severin

1000x100 (2) mbmr 1000x100

O primă tranșă de tablete destinate elevilor nevoiași din Caraș-Severin a ajuns astăzi în județ. Acestea vor fi folosite pentru ca elevii din sistemul de învățământ preuniversitar să poată participa la orele online.

Din totalul de 250.000 de echipamente IT achiziționate sau în curs de achiziționare, Ministerul Educației și Cercetării a livrat astăzi în județul Caraș-Severin prima tranșă de dispozitive necesare învățării online. Este vorba despre 1.800 de tablete care vor ajunge, în zilele următoare, la elevii proveniți din medii defavorizate.

Directorii unităților de învățământ din Caraș-Severin sunt așteptați astăzi, conform graficului transmis de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin, să ridice dispozitivele.

Muzeul TM

De asemenea, 1.000 de camere web achiziționate de Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin prin proiectul „Educația în siguranță” vor fi și ele distribuite elevilor nevoiași.

În total, în Caraș-Severin, conform unei statistici din primăvară, 3.296 de elevi din familii defavorizate au nevoie de un device pentru a putea participa la cursurile online.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/