Primul caz infectare a unui cadru medical în Caraș-Severin cu noul coronavirus? Încearcă autoritățile să bage gunoiul sub preș?

Pe surse am primit informația că la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Caraș-Severin se află internată o asistentă care este tratată de COVID-19. Totul a început cu aproximativ o săptămână în urmă, când asistenta a prezentat simptomele îmbolnăvirii. În tot acest timp a fost la serviciu și a relaționat cu colegii. În data de 7 aprilie, femeia s-a prezentat la UPU unde s-a stabilit că este suspectă de infectare. I s-au prelevat probe pentru testarea infecției. Până aici, vorbesc pe mărturii, dar și pe documente. Mai departe, totul este povestit de persoane ce susțin că vor face și declarații, dacă va fi cazul. Așadar, sursele declară că testul a ieșit pozitiv și, ca urmare, cadrul medical este internat și tratat pentru COVID-19. Mai mult, astăzi li s-au prelevat probe unui număr de 13 cadre medicale de pe secție, urmând ca mâine să fie testați și cei ce nu s-au putut prezenta astăzi la spital.

De gândit dă această testare, dat fiind faptul că autoritățile sunt foarte parcimonioase cu risipirea testelor. Se face mai ales dacă un membru al colectivului din care faci parte a fost declarat pozitiv. Autoritățile nu știu nimic și se pare că informațiile pe aceste cazuri nu sunt cunoscute de întreg colectivul DSP. Mă întreb de ce această batistă pusă pe țambal. Pentru că a fi bolnav nu este o rușine, fie ea și alcoolism sau sifilis, gonoree etc. Oare nu este firesc ca oamenii să fie informați pentru a-și lua măsuri de protecție? Dacă cele afirmate mai sus sunt adevărate, nu ar trebui declanșată o anchetă epidemiologică la secția de Infecțioase? Chiar nu înțeleg misterul în care s-au adâncit autoritățile. Dacă da, avem un caz, vom proceda conform directivelor în vigoare. Dacă nu, stați liniștiți, vă asigurăm sănătatea.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/