Primele SF-uri ale drumului expres Filiași – Lugoj au câștigători

drum expre lugoj filiasi

Licitațiile pentru primele studii de fezabilitate ale drumului de mare viteză Filiași – Lugoj au câștigătorii desemnați. Mai urmează, însă, perioada contestațiilor.

Ministerul Transporturilor anunță că a ales firmele ce vor întocmi SF-urile necesare construirii a două din cele 4 loturi ale drumului expres.

„Primul contract vizează sectorul Drobeta Turnu Severin-Domașnea (65 km) și a fost atribuit unei Asocieri de firme înregistrate în România. Are o valoare de 35,78 milioane de lei (fără TVA).
Contractul are o durată de 28 de luni (26 de luni sunt alocate doar pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate).

Al doilea contract vizează sectorul Caransebeș-Lugoj (50 km), a fost atribuit unei firme din Turcia și are o valoare de 12,11 milioane de lei (fără TVA). Pentru derularea acestuia sunt alocate 20 de luni (18 luni numai pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate)”, a transmis Ministerul Transporturilor.

Ambele contracte sunt finanțate prin Programul Transporturi și pot fi semnate în 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.

Mai trebuie atribuite contractele pentru lotul Domașnea – Caransebeș și Filiași – Drobeta Turnu Severin.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/