Primele contracte prin Programul Regional Vest, la Timișoara

lucrari pe calea stan vidrighin din timisoara

Primele contracte semnate prin Programul Regional Vest, de peste 200 de milioane de lei, vor fi implementate la Timișoara.

Lucrările de reabilitare a Bulevardului Cetății și a Căii Stan Vidrighin din Timișoara vor fi realizate cu ajutorul fondurilor europene. Contractele au fost semnate și vor fi implementate prin PR Vest, „Regiune cu mobilitate sustenabilă”.

Astfel, Bulevardul Cetății, care are o valoare totală de peste 110 milioane de lei, va primi aproape 77 de milioane de lei din fonduri nerambursabile.

Celălalt proiect pentru care a fost semnat contractul de finanțare, „Reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timișoara, Traseul 2, Calea Stan Vidrighin”, are o valoare totală de 101 milioane de lei, dintre care 77,8 milioane sunt fonduri nerambursabile.

„Mobilitatea reprezintă o componentă vitală a dezvoltării urbanistice și a calității vieții în comunitățile din Regiunea Vest. Într-o lume în continuă expansiune, este imperativ să adoptăm soluții inovatoare și sustenabile pentru a gestiona eficient fluxurile de transport, pentru a reduce impactul asupra mediului și pentru a îmbunătăți experiența locuitorilor orașelor noastre”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

„Am obținut această finanțare record în ultima etapă a investiției complexe de pe Bulevardul Cetății, pe care am dus-o până acum din bugetul local. Lucrările de pe Bulevardul Cetății și de pe Calea Stan Vidrighin îmbunătățesc semnificativ modul în care timișorenii se deplasează cu mijloacele de transport în comun, pe jos, cu mașina sau bicicleta. Cu ajutorul fondurilor europene, creștem calitatea vieții pentru toți timișorenii”, a spus primarul Dominic Fritz.

Apelul este unul de tip necompetitiv și oferă un buget total de 157,36 milioane de euro. Proiectele pe acest apel mai pot fi depuse până în 5 aprilie 2024.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/