Primarul Torma, obligat de instanță să reangajeze o casieră! Să taie frunze la câini!

Curtea de Apel Timișoara a emis, la jumătatea lunii decembrie, sentința finală în dosarul în care Elena Enache, funcționară la Primăria Moldova Nouă, a contestat decizia prin care a fost concediată. Judecătorii Curții de Apel Timișoara au trimis-o pe femeie înapoi la lucru, chiar dacă în instituție n-ar mai fi nevoie de serviciile ei.

O angajată a Primăriei Moldova Nouă, concediată la începutul anului trecut, a contestat în instanță decizia de concediere arătând că a fost dată afară „printr-un abuz din partea angajatorului și nu din motive obiective”. Elena Enache a susținut în instanță că motivul pentru care a fost concediată a fost acela că „a făcut parte din echipa fostei conduceri și pentru că nu are aceleași convingeri politice cu cele ale actualei conduceri”.

Prima fază a procesului s-a judecat la Tribunalul Caraș-Severin, iar Primăria Moldova Nouă s-a apărat arătând că Elena Enache a fost dată afară prin desființarea efectivă a postului de „casier” din cadrul Serviciului Patrimoniu, Taxe, Impozite și Administrația Piețelor – Compartimentul Administrația Piețelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului. De asemenea, Primăria Moldova Nouă a mai arătat în proces că desființarea postului de casier s-a făcut „ca urmare a scăderii încasărilor la 50% în urma plecării unui investitor cu potențial de pe raza orașului Moldova Nouă și a scăderii cotei de impozit pe salarii de la 16% la 10%”. În primă instanță, la Tribunalul Caraș-Severin, Elena Enache a pierdut procesul, dar a formulat apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara.

Instanța de apel i-a admis apelul funcționarei și a obligat la reangajarea acesteia. În plus, îi vor fi plătite salariile pentru perioada în care Elena Enache a stat acasă. Sentința Curții de Apel Timișoara, a cărei motivare a fost redactată recent, arată cum a reușit angajata concediată să își recâștige postul. Un post despre care primarul Adrian Torma arăta că nu se mai justifică, în primul rând din rațiuni economice.

gif card de energie dacus 1000x100

Judecătorii Curții de Apel Timișoara au stabilit că Elena Enache nu a fost concediată ca urmare a desființării postului, iar în aceste condiții femeia a fost dată afară ilegal. „Din organigramele societății, înainte și după momentul concedierii, precum și din statele de funcții ale aparatului de specialitate nu a rezultat că postul reclamantei, pe care-l ocupa în cadrul Compartimentului Administrația Piețelor, a fost desființat ca efect al Hotărârii Consiliului Local al orașului Moldova Nouă nr. 227/29.10.2018, desființarea postului nefiind astfel efectivă, de vreme ce, atât înainte de concediere, cât și după concediere, în statul de funcții/de personal și în organigramă figurează două posturi de casier”, se arată în sentința Curții de Apel Timișoara.

Primăria Moldova Nouă a încercat să justifice această situație printr-o greșeală birocratică, susținând că înainte de concediere erau trei posturi și după concediere au rămas doar două, dar apărarea nu i-a convins pe judecători. „În condițiile în care angajatorul nu a depus nici în fața primei instanțe și nici în apel, înscrisuri pentru a proba desființarea efectivă a postului, este nelegală soluția primei instanțe, care a preluat susținerea pârâtei fără o verificare temeinică a înscrisurilor depuse”, se mai arată în sentința Curții de Apel Timișoara, în care judecătorii au subliniat că „nu a rezultat fără dubiu că în cadrul intimatei (n.r. primăriei) a avut loc o reorganizare , că munca salariatului nu mai era necesară, ori că desființarea postului ocupat de aceasta a fost efectivă și nu s-a făcut cu scopul înlăturării sale”. Sentința este definitivă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/