Primarul Timișoarei, somat de consilierii PNL să spună cât a costat deschiderea oficială a Timișoara – Capitală Europeană a Culturii

deschidere timișoara 2023 muare experience

Consilierii locali liberali atrag atenția administrației Fritz de lipsa de transparență cu privire la evenimentele organizate în weekendul de deschidere a TM2023. În concret, grupul aleșilor PNL din CL îi cer primarului să spună cât anume s-a cheltuit pentru deschiderea oficială a programului cultural. 

Grupul consilierilor PNL îi solicită primarului USR al Timișoarei să spună care au fost costurile totale alocate pentru organizarea evenimentului și descrierea tipurilor de cheltuieli efectuate precum și să prezinte în plenul CL Timișoara un raport întocmit în acest sens de Centrul de Proiecte, structura delegată pentru coordonarea întregului eveniment.

„Fără îndoială, există controverse serioase și fundamentate privind organizarea deschiderii deschiderii oficiale a TM2023 de către Centrul de Proiecte Timișoara. Toate aceste discuții pot fi utile dacă Centrul de Proiecte își îndreaptă atenția asupra echipei cu care a lucrat, dacă identifică cine și unde a greșit. Până acum s-a mers pe încredere și iată, au cheltuit milioane de euro pe un eveniment catalogat ca fiind submediocru, cu grave încălcări ale etichetei impuse de protocol și pe alocuri, chiar cu încălcarea legii. În loc să fie susținute, au fost atacate valorile Timișoarei: nu s-a respectat tricolorul, nici drapelul, catedrala este și astăzi mascată de acea schelă ciudată, iar Biserica Ortodoxă Sârbă a fost acoperită de scena pe care a urcat Taraful de Caliu.”, a declarat Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei.

Clarificarea aspectelor legate de organizarea deschiderii oficiale a TM2023, continuă liberalul, este importantă și pentru că acesta a fost primul eveniment major organizat de echipa Centrului de Proiecte „și este deja un exemplu de rele practici”.

Pe de altă parte, consilierii liberali semnalează că, „împotriva cerințelor și avertizării transmise de Comisia Europeană, primarul USR al Timișoarei Dominic Fritz a politizat reputatul titlu european și a plătit anunțuri în spațiul online în care Programul Național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii a fost atribuit USR-ului.”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/