Primarul suspendat al Aninei mai pierde un proces în instanță! Nu și războiul!

Fostul primar al Aninei, Gheorghe Românu, a pierdut procesul prin care a cerut suspendarea ordinului de prefect privind eliberarea sa din funcție ca urmare a constatării incompatibilității de către ANI. Rămâne însă pe rol judecarea anulării ordinului, care poate dura luni bune.

Curtea de Apel Timișoara a respins recursul declarat de fostul primar al orașului Anina, Gheorghe Românu, împotriva Încheierii de ședință din 16 iunie 2021 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, în contradictoriu cu intimații – pârâți Instituția Prefectului Caraș-Severin și prefectul județului.

Săptămâna trecută, Tribunalul Caraș-Severin îi respinsese cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a unor articole din legile 161/2003, 128/2017, OUG 57/2019 privind codul administrativ. Totodată, Tribunalul i-a respins și cererea de suspendare a judecării cauzei.

gif card de energie dacus 1000x100

Reamintim că Gheorghe Românu a fost revocat din funcția de primar prin Ordinul prefectului Cristian Gâfu, ca urmare a faptului că Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat acesta între iunie 2012 și iulie 2014. În perioada menţionată, a deţinut simultan atât funcţia de primar al oraşului Anina, cât şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Liceului „Mathias Hammer” din localitate.

Sentința Curții de Apel Timișoara este definitivă.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/