Una dintre clădirile emblematice ale Reșiței, aflată într-o stare avansată de degradare, continuă să prezinte interes pentru administrația locală.
Scoasă la licitație de administratorii judiciari ai UCM Reșița în repetate rânduri, Casa de Cultură a Sindicatelor, construită în anii ‘50, nu și-a găsit cumpărător nici până astăzi. De-a lungul anilor au existat numeroase discuții legate de preluarea imobilului de către Consiliul Județean Caraș-Severin, iar, mai apoi, de către Primăria Reșița, însă, de fiecare dată, s-a pus problema banilor.
Totuși, interesul Primăriei Reșița pentru acest obiectiv există în continuare. Edilul Ioan Popa a declarat, recent, în cadrul unei conferințe de presă, că așteaptă ca prețul cerut de lichidator să scadă, pentru că pe lângă cumpărarea propriu-zisă a clădirii, se pune și problema investițiilor necesare pentru reabilitarea și modernizarea sa.
„Interesul Primăriei există, a existat mereu. Problematica cea mare a fost legată de prețul pe care dânșii îl aveau în evaluarea lor. O evaluare făcută de o firmă din Cluj, care ajungea undeva la 5,6 milioane de euro. Eu le-am spus, la data respectivă, pas, pentru că era prea mult pentru noi și le-am sugerat să meargă pe procedura normală, să o scoată la licitație. În mod normal, ei trebuie să coboare prețul cu pași de 20-25% și după ce ajung într-o valoare pe care noi o considerăm reală, ne vom duce și o vom lua. Vreau să vă mai spun că există trei clădiri în Reșița, care au relativ aceeași suprafață cumulată: Hotelul Semenic, Institutul de Proiectări de pe Calea Caransebeșului și Casa de Cultură a Sindicatelor. Au câte 10.000 de metri pătrați construiți. Noi am luat Institutul de Proiectări anul trecut cu 1,2 milioane de euro de la lichidatori. Păi, de la 1,2 până la 5,6 cât vreau dânșii pe Casa de Cultură este cale lungă. Ei astăzi au ajuns la 1,5 milioane și ne-au întrebat dacă vrem la prețul ăsta. Și le-am zis să mai coboare, pentru că, de fapt, problema mare nu este cât dau pe Casa de Cultură, ci cât trebuie să bag în ea după. La prețurile de astăzi dacă vrei să reabilitezi o clădire de 10.000 de metri pătrați, trebuie să iei în calcul minim 500 de euro pe metrul pătrat. Asta înseamnă cinci milioane, deci eu și dacă dau un milion pe Casa de Cultură, trebuie să mă gândesc de unde fac rost de alți cinci, deci oamenii ar trebui să fie puțin mai ponderați în așteptări și poate că rezolvăm și facem tranzacția”, a declarat Ioan Popa.
FOTO: ARHIVĂ