Omer, condamnat la 5 ani de pușcărie

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție ar trebui să se pronunțe astăzi în cazul edilului-șef al comunei Pojejena, Omer Radovancovici. Acestuia i se aduc mai multe acuzații, în contul cărora și-ar putea pierde postul de ales al oamenilor.

UPDATE ORA 15.56
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins recursul formulat de Omer Radovancovici, prin care acesta contesta cei cinci ani de închisoare cu executare pe care i-a primit de la judecătorii de la Curtea de Apel Brașov. Asta înseamnă că edilul-șef trebuie să își ispășească pedeaspa pentru faptele sale după gratii. Prin urmare, primarul va fi ridicat până mâine de forțele de ordine, iar în localitate vor trebui organizate alegeri, din nou.

UPDATE ORA 08.00
Acuzat că ar fost liderul unei rețele infracționale organizate, primarul comunei Pojejena, Omer Radovancovici riscă să ajungă astăzi după gratii. Asta însă, numai în cazul în care judecătorii de la ÎCCJ se pronunță în cazul său.

Cunoscut drept “Prinţul Clisurii” ca urmare a implicării sale în contrabanda cu ţigări, Omer Radovancovici a fost condamnat deja de două instanţe la pedepse privative de libertate.

Revenim cu amănunte!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/