Primarul Miclău: „Finalizăm amfiteatrul din parcul Vicol în decembrie”

miclau cristian

Lucrările de modernizare a teatrului de vară din Băile Herculane se apropie de final. Se montează aparatura care va face din această locație o sală de spectacole în aer liber.

Primarul orașului-stațiune de pe Valea Cernei, Cristian Miclău, se arată mulțumit de lucrările executate până în prezent de firma care a câștigat licitația pentru reabilitarea și modernizarea teatrului de vară din parcul Vicol. Potrivit acestuia, lucrările sunt în grafic, urmând ca investiția să se finalizeze luna aceasta.

Proiectul derulat cu fonduri europene de administrația locală vine la pachet cu dotări moderne, pe parte de sonorizare și iluminat.

scena parc vicol herculane

Se montează scheletul metalic al scenei

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Lucrările la amfiteatrul din parcul Vicol sunt în grafic, finalizăm luna acesta. Se montează structura metalică a scenei, sistemul de laser, sistemul de cinema video proiecție 3D-4K și sistemul de lumini pentru spectacole digitale”, a declarat primarul liberal Cristian Miclău.

Valoarea proiectului se ridică la 13,7 milioane de lei. În cadrul aceluiași proiect au mai fost cuprinse și alte investiții, mare parte dintre ele fiind deja finalizate.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/