Primarul Luca Mălăiescu: „L-am înțeles pe Iancu Simi, nu a fost el de vină! Oamenii sunt de vină, fură tot ce apucă, tot!“

În pofida bugetului foarte redus pentru investiții pe anul 2017, primarul Luca Mălăiescu nu renunță la modernizarea sistemului de semaforizare a zonei centrale din Oţelu Roşu. Problema, spune edilul, este că în oraş se fură tot, ca pe vremea fostului primar Iancu Simion-Simi!

Am avut deja întrevederi cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale și cu cei ai Poliției Rutiere. Va fi o semaforizare complexă, care va cuprinde atât Drumul Național, cât și străzile Eminescu și 22 Decembrie. Cu certitudine, odată cu finalizarea acestui proiect, vom avea o circulație organizată și civilizată în centrul orașului Oțelu Roșu, cu un plus de siguranță”, a declarat Luca Mălăiescu.

Edilul-şef al oraşului Oţelu Roşu a prezentat, la ultima şedinţă a Consiliului Local, un calcul cu privire la costurile administrației publice locale.

„Sunt 18.000 de lei ori 4 treceri de pietoni, deci aproape 100.000 de lei, ceea ce înseamnă că mai rămân 200.000 de lei pentru alte investiții din buget, pe tot parcursul anului 2017. Foarte, foarte puțin, dar asta este situația la ora actuală”, a precizat Luca Mălăiescu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Acesta a răspuns și la întrebările consilierilor, care au semnalat că lipsesc coșurile de gunoi și indicatoarele din mai multe zone ale urbei:

„Când am venit eu primar, nu era pe raza orașului nici un coș de gunoi și nici un indicator… Rețineți, nimic! Şi m-am gândit, în sinea mea, ce primar a fost Simi… Am pus și coșuri de gunoi, și indicatoare în tot orașul și am constatat, după o perioadă scurtă, că acestea nu mai sunt! Şi atunci l-am înțeles pe Simi, nu era el de vină. Oamenii sunt de vină, fură tot ce apucă, tot! Dar o să punem atâtea coșuri de gunoi și indicatoare până ce îi vom educa pe oameni, iar cei prinși vor plăti amenzi”, a mai adăugat primarul Luca Mălăiescu.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/