Primarul Fritz, despre Colterm: „Este o piatră de moară la gâtul administrației”

colterm fritz

Dominic Fritz recunoaște faptul că societatea Colterm reprezintă „o piatră de moară la gâtul administrației”, dar susține în continuare că primăria nu va renunța la sistemul de termoficare. Edilul-șef dă vina pe fosta administrație pentru faptul că această companie a ajuns o „gaură neagră”, fiind luate în trecut măsuri populiste.

Dominic Fritz a vorbit, în timpul evenimentului organizat miercuri seara în care și-a prezentat activitatea de primar din ultimii doi ani, despre Colterm și problemele cu care se confruntă societatea de termoficare a Timișoarei. Edilul-șef susține că societatea are de a face cu dificultăți financiare grave din cauza deciziilor populiste luate în trecut.

În ceea ce privește Colterm, ne-am asumat decizii grele și o vom face în continuare. Aproape orice problemă pe care o avem în Timișoara, în orice domeniu, este rezultatul unei lipse de asumare din trecut. Este o umbră lungă a apăsării problemelor sistemice pe care le avem. Oriunde în lume, populismul este o boală a politicienilor narcisiști care iau decizii pe termen scurt în funcție de aplauzele pe care le câștigă, și nu pe termen lung, pentru o dezvoltare sănătoasă a comunității. Noi, la Timișoara, nu suntem populiști, noi nu rostogolim probleme în viitor, noi le rezolvăm, iar cu Colterm exact asta am făcut. Este incredibil cum o companie cu un asemenea potențial, cu o bază uriașă de clienți, cu un patrimoniu de zeci de hectare a ajuns să trăiască de la o zi la alta”, a afirmat primarul Timișoarei.

După ce a enumerat toate deciziile pe care Primăria Timișoara le-a luat în încercarea de a salva Colterm și a o transforma într-o companie profitabilă, Dominic Fritz a afirmat că instituția pe care o conduce nu va renunța la sistemul de termoficare.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Da, Colterm este o piatră de moară la gâtul administrației, dar termoficarea în Timișoara are un viitor și o spun foarte clar. Nu putem renunța la sistemul de termoficare, care peste tot în Europa este o soluție viabilă, și economic și ecologic, doar pentru că în ultimii zece ani nu s-au luat măsurile necesare. Am regreta foarte repede o astfel de decizie. Investim în rețele, investim în producție, în eficiență energetică. Luăm deciziile necesare chiar dacă ne costă electoral și, la fel cum s-a întâmplat și în alte orașe din România, și termoficarea din Timișoara va renaște și o spun la fel de clar: ținem la această viziune indiferent de ce interese imobiliare există pentru terenurile de la Colterm care fac ca unii să aibă ca singură lor miză sabotarea sistemului de termoficare din Timișoara”, a declarat primarul Timișoarei.

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/