Primarul Fritz, apel la timișoreni să se autorecenzeze: „Este crucial pentru toți să obținem cifre bune”

terase piata victoriei

Primarul Dominic Fritz a făcut apel la timișoreni să se autorecenzeze, în condițiile în care această etapă se încheie peste doar câteva zile. „Nu este legat de niciun sistem la Finanțe, la Poliție sau la Evidența Populației. Indiferent ce alte păcate aveți, vă rog să vă autorecenzați”, a precizat edilul-șef.

Dominic Fritz îi încurajează pe timișoreni să se autorecenzeze, această etapă urmând a se încheia la data de 15 mai. Primarul Timișoarei susține că 30% din populația orașului s-a autorecenzat până în acest moment.

Mai sunt câteva zile până în 15 mai. 15 mai este ultima zi în care se mai poate face autorecenzare și asta înseamnă că doar până atunci primești o zi liberă atunci când te autorecenzezi. Momentan, situația recensământului arată așa: s-au autorecenzat peste 81.000 de timișoreni până acum. Asta înseamnă aproape 30% din populația pe care Institutul Național de Statistică momentan estimează că o avem. Suntem în top trei municipii ca și număr de persoane care s-au autorecenzat, dar este foarte, foarte important să luăm acest recensământ în serios. Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că pentru România în întregime va fi o surpriză tristă rezultatul acestui recensământ. Vom vedea că populația acestei țări care încă mai trăiește aici a scăzut și deși știm foarte bine că orașul Timișoara și zona metropolitană Timișoara este o zonă în creștere, este absolut crucial pentru noi toți să obținem cifre cât de bune, realiste și mari posibil, să nu ne trezim că pe hârtie dintr-o dată să pierdem o bună parte din populație”, a declarat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei a încercat să-i încurajeze pe locuitori să se autorecenzeze afirmând că platforma nu este legată la niciun sistem de la Finanțe, Poliție sau Evidența Persoanelor.

Nu este legat de niciun sistem la Finanțe, la Poliție sau la Evidența Populației. Indiferent ce alte păcate aveți, vă rog să vă autorecenzați. Primiți o zi liberă, iar după 15 mai va începe următoarea etapă a recensământului, când vor fi echipe care vor merge efectiv din casă în casă. Este o obligație legală să vă recenzați, vă rog să ajutați să avem o populație cât mai mare posibil în Timișoara”, a precizat Dominic Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/