Primarul Filimon a făcut minuni în „spitalul” lui Dumnezeu de la Măureni!

Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a binecuvântat noul lăcaş de cult al credincioșilor ortodocși din comuna Măureni, primul ridicat vreodată în localitatea formată din etnici germani și maghiari. O adevărată minune, după cum au spus localnicii și asta pentru că piatra de temelie a bisericii a fost pusă în iarna lui 2004!

Comuna Măureni nu a avut o biserică ortodoxă, slujbele ținându-se până de curând într-o clădire special amenajată, iar părintele Aurel Radics, parohul bisericii ortodoxe române din Măureni a mărturisit că, inițial, a intenționat să plece, să refuze a sluji într-o biserică improvizată. A rămas până la urmă, iar promisiunile primarului Brian Filimon din urmă cu aproape trei ani, cu privire la finalizarea noului edificiu al parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” au devenit realitate, astfel că părintele Radics va oficia de acum încolo slujbele în replica, la o scală mai mică, a catedralei din Caransebeș.

„Ne bucurăm foarte mult că la hotarul județului Caraș-Severin cu județul Timiș s-a înălțat după 14 ani de rugăciune și muncă o preafrumoasă biserică în acest sat unde niciodată nu a existat o biserică ortodoxă, credincioșii de aici s-au rugat în capele și paraclise improvizate”, a subliniat Episcopul Caransebeșului, PS Lucian.

Primarul Brian Filimon, căruia i-a fost conferit ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea”, a reușit cu ocazia binecuvântării bisericii din comuna pe care o conduce să-i așeze unul lângă altul, într-o armonie mai rar întâlnită, pe liderii politici, parlamentari, primari sau membri ai diferitelor partide care deobicei își aruncă săgeți otrăvite. În aceeași notă a fost și discursul edilului-șef. „Orice laudă nu trebuie să ne fie adusă nouă, celor care am făcut posibilă construirea acestei biserici, slava cea mai mare trebuie să i-o aducem lui Dumnezeu. Această biserică este o minune, minunea lui Dumnezeu. Am tot auzit «Vrem spitale, nu catedrale!» La «spitalul» acesta, la greutăți venim cu toții. Acesta este un «spital» al lui Dumnezeu de care avem nevoie cu toții! În acești doi ani de când sunt la Primărie am văzut că putem fi mai buni, că în cominutatea noastră există comuniune. Mi-aș dori să înceapă o nouă eră, o nouă etapă a vieții noastre în care să trăim cum s-a trăit odată, prieteni între noi, să ne iubim unul pe celălalt, să eliminăm răutățile”, a transmis primarul Măureniului.

Mesajul edilului a fost îmbrățișat, printre alții, de Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, de omologul său din Caraș-Severin, de senatorul Marcel Vela, de deputații Luminița Jivan și Ion Mocioalcă, de prefectul Matei Lupu, primarul Adrian Torma, de la Moldova Nouă, și Adrian Dacica, viceprimarul Reșiței, precum și de alți politicieni care au foat la Măureni mai aproapiați ca niciodată. Deloc întâmplător, Filimon a concluzionat: „Dumnezeu nu are culoare politică!”


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/