Primarul din Zăvoi și-a pus semnătura pe o investiție de 24 de milioane de lei

primar zavoi semnare contract

Încă un edil din Caraș-Severin semnează la București contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

În prezența ministrului Dezvoltării Adrian-Ioan Veștea, primarul liberal al comunei Zăvoi, Doru Cîrdei (foto stânga), a semnat astăzi în Capitală contractul de finanțare pentru o investiție ce depășește puțin peste 24 de milioane de lei. Concret, este vorba despre proiectul finanțat din bugetul Ministerului Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, ce vizează extinderea canalizării menajere în trei sate aparținătoare comunei Zăvoi, și anume: Măgura, Măru și Voislova.

Reamintim că prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” sunt finanțate proiectele care vizează modernizarea străzilor și a drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare, construirea sau refacerea unor poduri, precum și înființarea unor rețele de distribuție a gazelor naturale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/