Edilul PSD din Mehadia, Grigore Bardac, critică dur măsurile Guvernului Bolojan și avertizează că aceste decizii subminează dezvoltarea locală.
Grigore Bardac este nemulțumit de politica de austeritate impusă de Guvernul condus de Ilie Bolojan. Sistarea finanțărilor pentru proiectele aflate în faze incipiente, deja aplicată, precum și propunerea de reducere cu 45% a posturilor din administrația locală sunt, în opinia edilului, decizii care afectează grav funcționarea primăriilor, în special a celor din mediul rural, unde proiectele de infrastructură depind aproape exclusiv de fondurile guvernamentale sau europene.
„Propunerea inițială de reducere cu 25% a posturilor din administrația publică a ministrului Attila Cseke mi se pare o cifră mai aproape de adevăr și de posibilitatea funcționării unei primării. 45%?! Nu știu de ce nu e 37% sau 52%, dar din punctul meu de vedere nu putem lucra fără oameni. În cazul meu, cu 45%, ar însemna să dau între șase și șapte oameni afară, și mi-ar fi greu să funcționez așa. Măsura aceasta se răsfrânge direct asupra performanțelor mele ca primar. Nu, nu merge să facem administrație fără oameni. Asta este una. Apoi, cealaltă măsură de sistare a investițiilor pe «Anghel Saligny» și pe PNRR. Toate astea vin la pachet”, a declara, pentru expressdebanat.ro, primarul din Mehadia.
Edilul spune că două proiecte importante pentru comunitatea sa sunt acum în pericol de a fi abandonate, din cauza sistării finanțărilor guvernamentale. „Investițiile pe «Anghel Saligny» au un procent mic de progres la noi. Vorbim despre asfaltare străzi în Valea Bolvașnița și canalizarea în satul Globurău. Pentru ambele lucrări avem doar proiectarea decontată, fără licitațiile de execuție a lucrărilor și asta pentru că la proiectul de asfaltare am avut o lucrare prealabilă de apă și canal. Am finalizat acea investiție, urmând ca pe aceleași amplasamente să venim și cu asfaltul. Dacă nu mai primim bani de asfalt, îmi rămân gropile în interiorul satului, pe care nu am nicio șansă le fac din bugetul local. Așa că măsura aceasta duce comunitățile rurale în cap! Am promis oamenilor în 2024 că le dăm apă, canalizare, că le dăm utilități, iar acum, pe final de 2025, le spunem că i-am mințit. Păi ce credibilitate mai avem noi în fața lor?!”, spune revoltat Bardac.
Pe de altă parte, edilul social-democrat se întreabă cum un Guvern care vorbește despre progres poate sista tocmai investițiile vitale pentru dezvoltarea comunităților:
„Vrem să fim ca în Germania, dar fără apă, fără canalizare, fără asfalt! Păi cum să fim ca ei, în condițiile astea? L-am susținut pe Ilie Bolojan, și el fost primar de Oradea. La început am crezut că vine să pună lucrurile la punct, dar nu în forma asta. Cum să tai finanțările pe proiecte vitale pentru comunități?”.
Primarul subliniază că a ales să angajeze personal competent în primărie, pentru a evita externalizările scumpe, dar acum este forțat să renunțe tocmai la acei oameni.
„Eu am evitat firmele de consultanță, cărora trebuia să le dau milioane de lei, și am angajat oameni cu care fac proiecte. Pe aceștia va trebui să-i dau afară, că nu mă mai lasă Bolojan. El să țină minte că Oradea s-a dezvoltat pe bani europeni și pe fonduri guvernamentale. Așa a reușit să devină oraș model pentru alții, prin fonduri și prin investiții, că dacă i le tăiau și lui acum 15 ani, nu mai vorbea nimeni astăzi de Bolojan și nu mai era premier dacă nu avea investițiile alea”, explică Grigore Bardac.
Edilul atacă și deciziile fiscale luate de Guvern, despre care spune că lovesc în categoriile vulnerabile, dar ocolesc „privilegiații”.
„Bolojan să plece acasă și să ne lase în pace! E timpul ca alții să vină cu soluții mai eficiente. Nu putem să punem toată povara pe umerii cetățenilor. Ce înseamnă asta – majorări de impozite cu 70%, taxarea pensiilor, iar pensionarii care au peste 3.000 de lei trebuie să plătească și contribuții la sănătate, deși poate nu au beneficiat niciodată de servicii medicale în toată viața lor, iar acum, la bătrânețe, când mai au puțin de trăit, li se ia și puținul rămas. Dar nu ne atingem de privilegiați, de cei cu pensii speciale. Să plece acasă!”, a conchis primarul din Mehadia
Hepatitele virale de tip B și C continuă să fie o provocare majoră pentru sănătatea publică, mai ales în județul Caraș-Severin, unde numărul cazurilor rămâne ridicat. În fața acestei...
Activitate intensă în zona Mociur, unde blocul destinat familiilor defavorizate intră în linie dreaptă, cu doar câteva detalii rămase de pus la punct înainte de inaugurare. Primăria Reșița se...
Alina Dragomir |
12 November 2025
Express de Banat |
04 December 2025
RETIM: CJ Timiș și Eco Serv blochează predarea activității de tratare a levigatului
Alina Dragomir |
04 December 2025
Localitatea Liebling rămâne fără apă potabilă. Aquatim lucrează!
Raluca Pantea |
04 December 2025
RETIM vs CJ Timiș. Scandal pentru echipamentele de la Ghizela
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

