Primarul din Iablanița și-a pus semnătura pe un contract de 3,8 milioane de lei

terteleaca victor contract semnare

În prezența ministrului Dezvoltării, edilul Victor Terteleacă a semnat contractul de finanțare pentru proiectul câștigat pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

La puțin peste 3,8 milioane de lei se ridică finanțarea obținută de Primăria Iablanița pentru proiectul
„Extindere rețea de alimentare cu apă, rețea de canalizare și realizare branșamente în localitatea Iablanița”.

Contractul de finanțare pentru această investiție a fost semnat miercuri la București de primarul Victor Terteleacă, parafarea documentului făcându-se în prezența ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Ioan Veștea.

„Acest contract rezolvă una dintre problemele stringente ale comunității din satul Iablanița. În urma finalizării rețelelor de apă și canal, eram, într-un fel sau altul, dependenți de această finanțare obținută, pentru a putea face branșamentele aferente și să dăm drumul la apa potabilă și la canalizare. Contractul are o valoare totală de 3.856.563 de lei”, ne-a declarat primarul Victor Terteleacă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/