Primarul din Herculane: „Vom continua să lucrăm cu demnitate și respect!”

Acuzat că nu a finalizat la timp unele investiții din oraș, Cristian Miclău explică cum stau lucrurile în realitate și cum își dorește să facă administrație în continuare.

Edilul orașului de pe Valea Cernei refuză să răspundă atacurilor venite din partea adversarilor politici și spune că va continua să-și desfășoare activitatea la primărie cu decență și respect față de cetățeni.

În timp ce unii se străduiesc neîncetat să mă arunce în lumină negativă prin diverse conturi false, voi prefera să rămân concentrat pe proiectele noastre constructive, fără a da curs atacurilor la persoană la care sunt supus în această perioadă din partea adversarilor mei politici”, a spune Cristian Miclău.

Edilul recunoaște că nu toate proiectele derulate de Primărie au fost finalizate la timp, însă depășirea termenelor este pusă pe seama birocrația și a legislației stricte pe care orice autoritate trebuie să o respecte. În ciuda acestor întârzieri, Miclău dă asigurări că toate lucrările aflate în derulare se vor finaliza, conform noilor termene de execuție.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Adevărat, unele dintre aceste proiecte nu au fost finalizate la timp, dar vreau să fiți conștienți și de faptul că acest lucru nu se datorează lipsei de voință sau incompetenței, ci legislației stricte pe care suntem obligați să o respectăm, din păcate. Instituția noastră respectă cu strictețe legea și nu face abateri de la ea, deci nu putem să acționăm așa cum ne dictează inima sau mintea, de capul nostru, lucru ce a generat de-a lungul timpului, ce-i drept, și diverse frustrări pentru unii, dar legea este lege. Uneori întâmpinăm dificultăți tehnice sau logistice care întârzie procesul de îndeplinire la timp a lucrărilor, precum avem la parcul Vicol sau la piață, dar în ciuda acestor obstacole, vă asigur că toate proiectele începute vor fi finalizate în acest an, conform noilor termene de execuție”, a subliniat primarul din Herculane.

Miclău consideră că toate aceste atacuri nu aduc beneficii orașului. Ba din contră, știrbesc imaginea stațiunii. Tocmai de aceea, mai spune acesta, va continua să lucreze ca și până acum, cu demnitate și respect față de cetățeni:

Este trist totuși, trebuie să spun, că nici nu a început campania electorală, iar unii aleg să recurgă la mizerii, manipulare și atacuri, în loc să ofere idei și soluții constructive. Aceste tactici nu fac cinste nici unei părți implicate, ci doar distrug încrederea și respectul nostru de dezvoltare a stațiunii, lucru care ar putea duce chiar la afectarea turismului din orașul nostru, care, după cum se știe, este pe un trend ascendent! Îmi pare rău că unii nu înțeleg acest aspect și se simt nevoiți să coboare atât de jos în încercarea lor disperata de a câștiga cateva voturi, împrăștiind cu noroi în propria ogradă! Așadar, în loc să aruncăm cu săgeți și răutăți, haideți să ne concentrăm pe valorile noastre și pe ceea ce contează cu adevărat: progresul orașului nostru. Să adunăm gunoiul, nu să-l filmăm, să-l punem în coș unde-i e locul, nu pe jos! Să fim utili, nu bădărani! Vom continua să lucrăm cu demnitate și respect față de cetățeni, în ciuda provocărilor pe care le întâmpinăm din partea persoanelor răuvoitoare. Orașul nostru merită să fie condus cu onoare și încredere în continuare”.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/