Primarul din Forotic: „Pentru noi un vis, pentru alții o normalitate!”

alexandru sporea

Vești bune pentru locuitorii comunei Forotic, care în următorii ani se vor putea bucura de condiții moderne de trai, similare cu cele de la oraș.

Ceea ce pentru unii este o normalitate, pentru alții este un vis, consideră primarul Alexandru Sporea, care încă de la preluarea mandatului și-a propus să aducă apa și canalizarea în gospodăriile localnicilor din comuna Forotic. Iar visul său are șanse mari să prindă contur în viitorul apropiat, după ce comuna Forotic a primit 22 de milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru implementarea celor două obiective.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul Alexandru Sporea este optimist, dar știe că drumul până la finalizarea celor două investiții este lung: „Am reușit să prindem finanțare pe Programul Național de Investiții «Anghel Saligny» pentru înființarea rețelelor de apă și canalizare în comuna Forotic, lucru care nu poate decât să mă bucure și asta pentru că a fost de la început unul dintre obiectivele mele principale. Este pentru prima dată când un astfel de proiect a fost depus pentru finanțare de administrația locală din Forotic. Cei dinaintea mea nu s-au gândit sau nu au găsit oportună o astfel de investiție. Suntem pe drumul cel bun, dar sunt conștient că până ajungem la normalitatea zilelor în care trăim mai avem mult de muncă”.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/