Primarul comunei Berzasca îmbrățișează strategia de dezvoltare a județului creionată de Romeo Dunca: „Turismul este cel care ne poate salva”

casinoherculane by sungarden

Edilul-șef al comunei din Clisura Dunării, UAT pe cale să obțină titlul de stațiune turistică de interes local, Petru Nicolae Furdui, rezonează cu planurile președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, în special cu cele care aduc în prim-plan investițiile pe partea de infrastructură și pe segmentul turistic, acestea fiind soluții realmente viabile pentru dezvoltarea economică a zonei.

Deși multă lumea încă așteaptă venirea unor investitori puternici care să creeze câteva sute de locuri de muncă sau tânjesc după deschiderea și retehnologizarea activităților miniere, realitatea din ultimii ani coroborată cu trendul economic european ne arată că singura cale a echilibrului rămâne industria ospitalității, cu atât în mult în situația în care asistăm la un adevărat exod al forței de muncă tinere atât spre marile centre urbane, cât și în afara granițelor.

Speranța primarului comunei Berzasca se bazează pe obiectivele trasate de președintele Romeo Dunca, mai ales în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene, crearea unor piste de cicloturism, racordarea la rețeaua națională de gaze naturale, fapt care ar avea un impact pozitiv asupra dezvoltării economice a zonelor.

„Tot ceea ce se propune/se construiește și se materializează este bine-venit. Adică trebuie să ai o gândire, o viziune și un scop, iar dacă acestea sunt atinse, asta se traduce printr-un plus, nicidecum printr-un minus. Știu că domnul Dunca este un om deschis spre turism. Județul Caraș-Severin, din punctul meu de vedere, nu poate să se gândească la o altă dezvoltare decât în zona turismului. Nu mai putem discuta despre industrie, producție pentru că, în primul rând, trebuie să fim conștienți că nu ne ajută resursa umană, forța de muncă. Marea majoritate a populației a plecat spre marile centre urbane și în afara granițelor. Atât timp cât cetățeanul nu are siguranța zilei de mâine, nu-i sunt asigurate serviciile corespunzătoare în zona de domiciliu, acesta nu se va întoarce acasă și este foarte greu atunci să poți discuta despre dezvoltarea județului din punct de vedere economic. Turismul este cel care ne poate salva. Economic, Caraș-Severinul nu poate fi dezvoltat decât prin intermediul turismului și al activităților conexe, sigur, și prin intermediul agriculturii, acolo unde se poate. În rest, vorbim despre microîntreprinderi, activități mici care nu aduc un foarte mare aport de acoperire a forței de muncă. Deci, după cum văd eu lucrurile, vor fi afaceri cu până în zece locuri de muncă, dar pot fi și cele cu până la 50-100 de locuri de muncă, asta dacă un investitor își asumă acest lucru.”, a subliniat șeful administrației publice locale din Berzasca pentru expressdebanat.ro.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Sursa foto principal: roturism-info.ro.

CITEŞTE ŞI: Dunca modifică strategia de dezvoltare a Caraș-Severinului! Trenuri din viitor, biciclete electrice și drumuri ca-n palmă!

 

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/