Primarul Borcean, obligat să repună pe masa consilierilor investiția de peste 1 milion de euro!

felix borcean

Parcarea de tiruri de lângă centura Caransebeșului, acuzată că a fost făcută fără autorizațiile necesare, are șansa de a intra în legalitate și, astfel, buldozerele să nu mai fie obligate să o demoleze!

 Ioana și Pantelimon Musteța au pregătite câteva milioane de euro pentru a le investi în Caransebeș. Au ridicat deocamdată o pensiune cochetă, un service auto cu dotări de top și o parcare generoasă pentru tiruri. Primele două investiții sunt în regulă. Pentru parcare însă au fost sărite mai multe etape, iar astăzi există o somație pentru demolare și aducerea locului la starea inițială. Asta a dus și la oprirea celorlalte investiții avute în plan: o a doua parcare și o frumoasă sală de evenimente. Dar și la un adevărat tir de acuzații îndreptat spre primarul Caransebeșului, Felix Borcean, și spre mai mulți funcționari din Primărie, care s-au ales cu plângeri penale.

Familia Musteța recunoaște că a construit în afara cadrului legal, dar spune că investiția respectă toate regulile de urbanism și că nu există niciun motiv să nu poată intra în legalitate acum, când parcarea e deja funcțională. Primarul Borcean a supus dezbaterii consilierilor locali la un moment dat aprobarea Planului Urbanistic Zonal privitor la parcarea respectivă, numai că, existând aviz negativ din partea comisiei de urbanism, fiecare dintre aleșii locali s-a abținut. Iar asta a blocat lucrurile. Avocatul familiei Musteța a insistat pentru un vot în Consiliul Local, fie el și de respingere a PUZ-ului, așa cum a făcut comisia de urbanism. Și asta pentru a putea merge mai departe în instanță, altă cale neexistând. Pentru că PUZ-ul a întârziat să mai fie supus aprobării în plenul Consiliului Local, Ioana și Pantelimon Musteța au cerut Tribunalului Caraș-Severin să oblige la introducerea documentației de urbanism pe ordinea de zi pentru a fi supusă votului. Chiar și cu avizul negativ de la Urbanism. În primă instanță, familia Musteța a avut câștig de cauză. Tribunalul Caraș-Severin a admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanţi și l-a obligat pe primarul Caransebeşului „să supună aprobării Consiliului Local documentația de urbanism de tipul Plan Urbanistic Zonal depusă de către reclamanți”.

Primarul Borcean spune că se va conforma imediat ce sentința va fi una definitivă. „Au câștigat un lucru în instanță, care mi se pare un pic deplasat, adică să spună o instanță ce trebuie să pun eu pe ordinea de zi. Eu am mai pus pe ordinea de zi, dar nu pot să oblig un funcționar al Primăriei să facă ceva împotriva voinței lui sau a legalității pe care el o consideră. Le-am spus că o să introduc pe ordinea de zi PUZ-ul, dar cel care a întocmit proiectul de hotărâre a dat aviz negativ. Instanța spune să-l bag din nou. O să-l mai bag o dată. Este vorba de votul consilieri locali. Când l-am avut pe ordinea de zi s-au abținut toți consilierii. Dacă proiectul rămâne cu aviz negativ și consilirii ar vota «pentru», proiectul ar fi respins. Eu înțeleg supărarea oamenilor, dar nu înțeleg reacția la adresa mea. Eu nu pot decât să pun pe ordinea de zi. Am mai făcut-o o dată. O să o fac din nou și ori de câte ori e necesar, dar avizul nu-l dă primarul, ci comisia de urbanism.”, a explicat edilul-șef pentru expressdebanat.ro.

Familia Musteța e ghidată și în continuare de primarul Caransebeșului spre instanțele de judecată, pentru că altă rezolvare nu există în opinia sa. Efectiv nu depinde de semnătura sa intrarea în legalitate a parcării. „Arată foarte bine, dar e ilegală! S-a construit fără avize. Nu au nici de la Drumuri, nici de la ENEL, iar pe terenul lor trece o rețea de medie tensiune dacă nu mă înșel, sunt niște restricții. Eu sunt pentru dezvoltare, dar le trebuie avize. Nu poți să construiești înainte sensul giratoriu și abia apoi să obții avize. Nu au niciun aviz de la nicio autoritate. Și Inspectoratul de Stat în Construcții a conchis că e o construcție ilegală! M-aș bucura să intre finalmente în legalitate. E o investiție mare, înțeleg asta, înțeleg toate frământările, înțeleg și că mediul privat funcționează mai rapid și după alte reguli decât statul.”, a mai spus primarul Borcean.

CITEȘTE ȘI:

Obligați să demoleze o investiție de peste 1 milion de euro! „Probabil din invidie, probabil pentru că nu am dat mită!”

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/