Fântânile publice, dar și cele private trebuie monitorizate, iar calitatea apei trebuie verificată de către proprietar pe propria cheltuială, atrag atenția reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin.
„Conform legislației în vigoare cu privire la apa potabilă, toți producătorii – distribuitorii de apă trebuie să efectueze monitorizarea calității apei prin contracte încheiate cu laboratoare acreditate de Ministerul Sănătății conform legislației în vigoare, iar costurile de prelevare și analiză a probelor de apă vor fi suportate de către deținătorii surselor de apă.”, anunță reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin.
Monitorizarea înseamnă supravegherea calității apei prin urmărirea permanentă a unor parametrii de calitate a apei cum sunt: indicatori microbiologici, indicatori chimici și parametrii indicatori atât la plecare de la stația de tratare, cât și la consumator (puncte de recoltare stabilite aleatoriu). Monitorizarea se efectuează în funcție de cantitatea de apă distribuită și de numărul de locuitori care sunt alimentați din sursa respectivă.
În județul Caraș-Severin, toate localitățile urbane dispun de alimentare cu apă în sistem centralizat:
– surse de apă de suprafață (lacuri, baraje): Reşiţa, Caransebeş, Oţelu Roşu, Anina (Buhui) şi Băile Herculane;
– surse de apă de profunzime: Bocşa, Oraviţa, Anina (Maial), Moldova Nouă.
Dacă ne referim la sistemul centralizat, obligația de a verifica potabilitatea apei aparține societății Aquacaraș.
Concomitent, și DSP Caraș-Severin face verificări periodice. În primele 5 luni ale anului s-au efectuat 15 acțiuni cu recoltarea a 40 de probe de apă. Au fost întocmite 13 programe de monitorizare de audit. Din fericire, nu s-au descoperit niciodată probleme care să pună în pericol sănătatea publică.
Cât privește fântânile publice și sursele private de apă, obligația de a verifica periodic potabilitatea apei este a proprietarilor, iar costul analizelor de apă este suportat de aceștia.
„Populația și unitățile administrativ-teritoriale trebuie să își ia rolul în serios cu privire la monitorizarea calității apei potabile. Toate persoanele, atât cele fizice, cât și cele juridice au obligația de a suporta costurile probelor recoltate.”, a subliniat Dan Miloș, directorul DSP Caraș-Severin.