Primarii rup ușa PNL Caraș-Severin!

hurduzeu silviu presedinte psd caras severin

Silviu Hurduzeu se pregătește să anunțe transferul mai multor primari liberali în PSD Caraș-Severin, care vor fi și candidații formațiunii la alegerile din 9 iunie!

Viceprimarul cu atribuții de primar al Aninei, Daniel Danu, a fost primul care a confirmat zvonurile. Dat afară din PNL, acesta va candida sub sigla PSD. De asemenea, Nicolae Orăvicean, primarul comunei Berliște, a declarat la Express Live că nu se mai simte bine în PNL, că e ca și plecat și că, în cazul unei oferte de a candida la alegerile locale pentru un nou mandat, de data asta din partea PSD, ar lua foarte serios în calcul o astfel de variantă. Liderul PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, nominalizase și alți primari PNL cu care a avut o colaborare bună, pe care îi apreciază și pe care și i-ar dori în propriul partid.

„Mă aștept ca în perioada următoare să mai existe oameni care să rupă ușa Partidului Național Liberal, pentru că acolo atmosfera a devenit irespirabilă. Nici cei din Consiliul Județean, nici domnul Danu nu au venit alături de noi pentru că le-am fi propus sau promis ceva. Au venit pentru că s-au săturat de ceea ce se întâmplă în Partidul Național Liberal. Vor mai fi astfel de oameni care nu s-au simțit apreciați în partidul din care ei fac parte acum.”, a comentat Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/