Consiliul Județean Caraș-Severin a repartizat 43,7 milioane de lei către primăriile din județ, sumă mult sub necesarul solicitat de acestea, pentru investiții, cofinanțări și funcționare.
Consiliul Județean a repartizat în ședința de miercuri către orașele și comunele din Caraș-Severin sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuieli de funcționare.
Anul acest, suma pe care CJ Caraș-Severin a împărțit-o celor 77 de primării a fost de aproape 44 de milioane de lei, cu mult sub nevoile unităților administrativ-teritoriale din județ care solicitaseră puțin peste 439 de milioane de lei.
Spre deosebire de anii anteriori, când pe această temă se lăsa cu scandal în ședințele forului județean, de această dată s-a ajuns la consens, proiectul de hotărâre fiind votat în unanimitate, lucru remarcat și de președintele CJ, Silviu Hurduzeu: „Mă bucur că toată lumea a acceptat propunerile care s-au făcut. Apreciez asta ca un semn de normalitate și de respect reciproc”.
Hurduzeu a explicat că, față de 2025, anul acesta banii s-au alocat și pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare ale UAT-urilor dacă acestea, în mod justificat, nu le pot finanța din veniturile proprii, precizând că s-a încercat o distribuire „echitabilă și transparentă” a sumelor.
„Suma totală împărțită a fost de 43,7 milioane de lei. Acești bani au fost dați unităților administrativ-teritoriale din județ pentru investiții, pentru programele de dezvoltare locală, pentru cofinanțări proiectelor cu finanțare europeană sau națională, dar și pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare. Aceasta este diferența față de anul trecut, că am alocat bani și pentru cheltuieli de funcționare, dacă UAT-urile, în mod justificat, nu și le pot finanța din veniturile proprii. Solicitările din partea UAT-urilor au fost mult mai mari, suma solicitată a fost 439 de milioane de lei. Am încercat însă să facem o distribuire echitabilă, transparentă, ținând cont de nevoile, prioritățile, dar și de rangul unităților administrativ-teritoriale din județul Caraș-Severin”, a declarat șeful județului.
Astfel, în urma discuțiilor ce au avut loc, anterior ședinței, între grupurile politice – PSD, PNL și AUR -, comunele au primit sume cuprinse între 400 și 500 de mii de lei, orașele câte un milion de lei fiecare, în timp ce celor două municipii le-au revenit alocări ceva mai mari. Reșița a primit 2,7 milioane de lei, iar Caransebeș – 1,9 milioane de lei.