Primăria Timișoara anunță că este aproape finalizată parcarea din zona Bucovina, care testează un nou model de amenajare a spațiului public. Asta pentru că între locurile de parcare au fost create spații verzi, cu scopul reducerii poluării și a temperaturilor în lunile de vară.
Peste doar câteva zile, timișorenii care locuiesc în zona Bucovina vor avea mai multe locuri de parcare. Primăria Timișoara anunță că prima secțiune de parcaj a fost finalizată, iar a doua este în lucru și va fi terminată până la sfârșitul acestei săptămâni. Municipalitatea vrea să intervină și pe o a treia secțiune, pentru care este în discuții cu proprietarii garajelor din vecinătate. În total, în zonă vor fi amenajate aproximativ 100 de noi locuri de parcare.
”Parcarea de cvartal din zona Bucovina testează un nou model de amenajare a spațiului public din Timișoara, pentru că recurgem la o abordare diferită: zonele de parcare nu vor mai fi insule de asfalt, ci vor avea incorporate zone verzi, arbori cu alveole largi, trotuare și accese”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.
Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, aceste amenajări sunt absolut necesare pentru a avea un spațiu public plăcut și pentru a reduce poluarea și temperatura în lunile de vară.
„Peste o săptămână va avea loc ședința de consiliu local în care se va dezbate proiectul de HCL privind înființarea serviciul de administrare parcări, care să fie gestionat direct de primărie. În acest serviciu vom avea o echipă de proiectanți care să creeze parcaje moderne de cartier, care să integreze locuri de parcare cu elemente ce creează un spațiu urban de calitate. De altfel, banii încasați din parcare vor fi utilizați de noul serviciu pentru astfel de noi parcări”, a detaliat Primăria Timișoara.