Primăria Timișoara vrea să cumpere un imobil lângă Clinica ORL. Pentru accesul ambulanțelor

clinica orl timisoara (2)
vestmed 1000x200 Stiri Timisoara publicitate pentru instalatii electrice

Primăria Timișoara vrea să cumpere imobilul de pe strada Ludwig van Beethoven nr. 3, de lângă Clinica ORL a Spitalului Municipal, ca să îmbunătățească accesul pacienților și al ambulanțelor.

Proprietatea a fost pusă la vânzare de proprietari, prin intermediul unei agenții imobiliare. Municipalitatea vrea acum să înceapă negocierile pentru cumpărare. Proiectul de hotărâre urmează să ajungă pe masa consilierilor locali, care ar trebui să autorizeze comisia de negociere să discute prețul.

Clinica ORL funcționează în două corpuri de clădire, legate între ele, dar accesul se face acum pe o singură cale. Situația complică circulația pacienților și a ambulanțelor, iar problema s-a făcut simțită și în timpul lucrărilor de extindere. Potrivit primăriei, la un moment dat, intrarea în șantier a fost blocată de o familie cunoscută din oraș.

În 2025 a fost construită o clădire nouă, cu patru niveluri, destinată ambulatoriului. Aici sunt cabinete de consultații, spații pentru examinări audio-vestibulare, cabinete de foniatrie și audiologie, precum și săli pentru tratamente.

clinica orl timisoara

În clădirea veche au rămas secțiile de spitalizare, terapia intensivă și blocul operator, care are patru săli de operație.

La ORL, în primele nouă luni ale anului, medicii au făcut peste 20.000 de consultații în ambulatoriul de specialitate și în camera de gardă.

Ce imobil vrea să cumpere primăria

Imobilul de pe strada Ludwig van Beethoven nr. 3 are un teren de 751 de metri pătrați, o clădire cu demisol, parter, etaj și pod, împărțită în cinci unități, cu o suprafață utilă totală de aproximativ 550 de metri pătrați, și un garaj de 35 de metri pătrați.

Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

Proprietarii sunt Petru Bonescu-Herzstein și Gabriela Franz.

Imobilul apare și într-un anunț de vânzare publicat pe Imobiliare.ro, unde este prezentat ca o casă construită în 1917, cu un teren de 751 de metri pătrați. Prețul cerut în anunț este de 990.000 de euro.

Clădirea se află în zona de protecție a monumentului istoric „Școala de fete”, unde funcționează astăzi Liceul „Carmen Sylva”.

Prețul de achiziție nu este stabilit deocamdată. Consiliul local trebuie să aprobe mai întâi începerea negocierilor cu proprietarii.

clinica orl timisoara

Documentația mai prevede un drept de servitute pentru un pasaj de 60 de metri pătrați pe terenul de la numărul 3. Acesta ar permite trecerea pietonilor și a autovehiculelor, precum și amplasarea rețelelor de utilități, în beneficiul proprietarilor imobilelor de la numărul 3A.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/