Primăria Timișoara, proces pierdut privind demolarea bazei Heaven

Timisoara baza de agrement Heaven

Procesul privind demolarea bazei Heaven a fost pierdut definitiv de către Primăria Timișoara.

Primăria Timișoara a pierdut definitiv unul dintre procesele cu patronii bazei sportive și de agrement Heaven. În această săptămână, Curtea de Apel Timișoara a decis să respingă recursul Primăriei Timișoara privind anularea dispoziției edilului Dominic Fritz referitoare la demolarea construcțiilor. În primă instanță, Tribunalul Timiș a anulat dispoziția primarului de demolare.

Respinge excepţia nulităţii recursului. Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Primarul Municipiului Timişoara, împotriva sentinţei civile nr. 481/24.05.2024 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 2981/30/2023, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Elaine S.R.L. ca neîntemeiat. Definitivă”, scrie în sentința pe scurt a Curții de Apel Timișoara.

De  asemenea, mai sunt trei procese pe care Primăria Timișoara le are cu firma Elaine SRL, care administrează baza Heaven. Un alt proces a fost câștigat definitiv de Primăria Timișoara, astfel că instituția are de primit despăgubiri de aproape 200.000 de euro. Între timp, firma Elaine SRL a intrat în insolvență.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/