Primăria Timișoara, proces câștigat privind administrarea a două cimitire

cimitire din timisoara preluate de horticultura

Firma care a administrat în trecut două cimitire din Timișoara a pierdut procesul cu primăria, în primă instanță.

Primăria Timișoara anunță că a câștigat în primă instanță la Tribunalul Timiș procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local, care vizează preluarea administrării  a două cimitire de către Horticultura, pe o perioadă de cinci ani. Anterior, administrarea cimitirelor din municipiu a fost făcută de către operatori privați, dar au existat numeroase nemulțumiri atât din partea primăriei, cât și a timișorenilor cu privire la calitatea serviciilor prestate.

Instanța a confirmat legalitatea deciziei noastre strategice de a readuce administrarea cimitirelor din mâna unor privați sub umbrela administrației, așa cum este normal. A fost o decizie pe care am luat-o toamna trecută și care s-a lovit de foarte multă rezistență. Tocmai pentru că ani de zile, cimitirele au fost afaceri înfloritoare pentru firme care au profitat de necazul timișorenilor și și-au permis să ofere servicii proaste și cimitire neîngrijite. Vedem în ultimele luni că Horticultura este un bun administrator, atât pentru cimitirul din Calea Șagului, cât și cel de pe Rusu Șirianu”, a declarat primarul Dominic Fritz.

horticultura face curatenie in cimitire din timisoara

Horticultura face curățenie în cimitire din Timișoara

De la preluarea locațiilor, echipele Horticultura au lucrat intens la curățarea și întreținerea acestora: au refăcut sistemul electric ce reprezenta un pericol pentru vizitatori; au renovat porțile de intrare, spațiile magazinului și clădirilor administrative din Calea Șagului. Magazinul este acum funcțional și este deschis de luni până vineri între orele 08.00 – 16.00; cele două capele din Cimitirul Calea Șagului au fost redeschise în urma lucrărilor de renovare realizate și funcționează potrivit orarului cimitirului, între orele 08.00 – 20.00; au reparat toaletele în Cimitirul Calea Șagului; în Rusu Șirianu au început lucrările la rețeaua electrică și urmează să fie renovate clădirile administrative; efectuează periodic lucrări de evacuare deșeuri, curățenie și întreținere spații verzi în zonele comune și pe alei. Doar în primele săptămâni de la preluare, Horticultura a colectat și evacuat 43 de camioane de deșeuri.

Horticultura achită Primăriei Timișoara o redevență anuală de 150.400 de lei. În plus, se obligă să realizeze investiții de 110.000 de lei/an în cele două cimitire”, a informat Primăria Timișoara.

horticultura intretine doua cimitire din timisoara

Horticultura întreține două cimitire din Timișoara

curatenie in cimitirele din timisoara

Curățenie în cimitirele din Timișoara

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/