Primăria Timișoara, o primă victorie în instanță în fața unui club care a ocupat ilegal domeniul public. Veniturile vor fi confiscate

heaven1

Dominic Fritz anunță că Primăria Timișoara a câștigat o primă victorie în instanță în fața unui club care a ocupat ilegal domeniul public al orașului. Instituția a cerut confiscarea veniturilor obținute în perioada în care clubul a avut activitatea suspendată, care se ridică la peste 250.000 lei.

Primăria Timișoara a reușit să obțină o victorie importantă în instanță în fața clubului Heaven, care și-ar fi desfășurat activitatea în mod ilegal pe domeniul public al orașului.

Săptămâna asta am înregistrat o victorie de etapă importantă pentru respectarea legii în Timișoara. Instanța ne-a dat dreptate când am cerut confiscarea veniturilor obținute de clubul Heaven în perioada când Poliția Locală i-a suspendat activitatea pentru că funcționa ilegal. Este vorba de peste 250.000 lei. Pentru prima oară, banii pe care îi fac cei care parazitează domeniul public si bazele sportive ale orașului, ignorând legea și sfidând Primăria și Poliția Locală, vor fi confiscați. Este o măsură de a restabili echilibrul între cei mulți care respectă regulile și funcționează legal și ceilalți care cred că se poate oricum, pentru că așa au fost învățați până acum”, a declarat Dominic Fritz.

Primarul Timișoarei anunță că, în acest moment, sunt în lucru peste zece cazuri punctuale în care este analizată situația unor firme care ocupă ilegal domeniul public al orașului.

Avem în lucru peste zece cazuri punctuale, care ocupă fără niciun titlu zeci de hectare din patrimoniul orașului, pe care au construit ilegal, au deschis cluburi, terase, baze de agrement, fac milioane fără să plătească un leu bugetului local. Măsuri vor urma în fiecare caz în parte. Este o luptă pe care clasa politică locală a evitat-o până acum, dar pe care mi-o asum. Pas cu pas, facem Timișoara bine”, a adăugat Dominic Fritz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/