Primăria Timișoara anunță că a obținut o primă victorie în instanță în fața avocatului care a contestat noul regulament de parcare Timpark. Judecătorii au decis să elimine doar un singur paragraf, astfel că și alți șoferi vor putea să-și lase mașinile pe locurile rezervate rezidenților, după ora 17.00.
Primăria Timișoara și consiliul local au reușit să obțină o primă victorie în instanță în disputa pe tema Timpark cu avocatul Cristian Clipa. Vă reamintim faptul că avocatul timișorean a solicitat Tribunalului Timiș anularea noului regulament de parcare pe domeniul public, pe motiv că ar încălca mai multe legi.
Iată că magistrații au decis, miercuri, să respingă acțiunea formulată de avocat, cu o singură excepție.
„Elaborarea și aprobarea în Consiliul Local al acestui nou regulament de parcare au fost făcute în deplin respect pentru lege, lucru constatat și de magistrați. Doar un singur paragraf a fost eliminat, însă acesta nu modifică esența regulamentului. Concret, prin eliminarea acelui paragraf se va permite staționarea pe locurile rezervate rezidenților, după ora 17, și a celor care au achiziționat abonamente de zonă sau achită tariful orar, la un preț mult mai mare față de cei care au abonamente de rezidenți”, a declarat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.
Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.
„Practic, prin această decizie, un șofer cu abonament rezidențial va achita între 70 și 110 lei pe an, în funcție de zonă, un cost mult mai mic față de cei cu abonament general, de exemplu, care costă 652 de lei/an pentru toate zonele (excepție făcând zona verde) sau între 1 și 2 lei pe oră (excepție zona verde) pentru a staționa pe aceste locuri rezidențiale”, au explicat reprezentanții Primăriei Timișoara.