Primăria Timișoara, dispusă să plătească 2,5 milioane euro pentru reabilitarea unei pasarele peste Bega

exif jpeg 420

Primăria Timișoara este dispusă să plătească 2,5 milioane de euro pentru reabilitarea unui pod pietonal peste râul Bega. Este vorba de pasarela Gelu – Crizantemelor. În urma lucrărilor, pe lângă zona pietonală, podul va avea piste de biciclete, spațiu verde și va fi iluminat arhitectural.

Primăria Timișoara anunță că la licitația publică lansată pentru reabilitarea pasarelei Gelu – Crizantemelor, aflată în zona Iosefin – Dâmbovița, a fost depusă o singură ofertă, a firmei PAB România.

Reabilităm un pod pietonal important din cartierul Iosefin, aflat în apropierea Turnului de Apă. Rezovăm una din dificultățile cu care se confruntă persoanele cu mobilitate redusă, care vor să treacă de pe o parte pe cealaltă a Begăi, precum și pentru cei care traversează podul cu bicicleta. Dorim să refacem podul la standardele la care se așteaptă cetățenii din cartier”, a afirmat Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei.

Podul pietonal a fost construit acum mai bine de 70 de ani, în 1949, are o lungime de 46 de metri şi o lăţime de 2,20 metri și este într-o stare avansată de degradare, fiind afectată inclusiv structura sa de rezistență.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Potrivit Primăriei Timișoara, în urma reabilitării, podul va avea zonă pietonală, piste de biciclete şi zonă verde. De asemenea, va fi iluminat arhitectural și va avea parapete de protecție.

Durata de execuție a lucrărilor va fi de șase luni, iar valoarea estimată a investiției se ridică la peste 2,5 milioane de euro, cu TVA inclus.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/