Primăria Timișoara avansează proiectul adăpostului pentru câinii fără stăpân

adapost pentru caini fara stapan la Timisoara

Avansează proiectul cu privire la realizarea unui adăpost public pentru câinii fără stăpân, la Timișoara. Urmează să fie aprobat  Planul Urbanistic Zonal.

Primăria Timișoara mai face un pas în ceea ce privește realizarea unui adăpost public pentru câinii fără stăpân. Instituția a elaborat proiectul de hotărâre pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal. Documentul va intra în etapa de transparență decizională, după care va fi supus aprobării Consiliului Local Timișoara.

Adăpostul urmează să fie amenajat în zona Freidorf, pe o suprafață de peste 20.000 de metri pătrați. Terenul este proprietatea Municipiului Timișoara – domeniu privat și se află în apropierea pistei de biciclete Timișoara – Serbia.

Pentru prima dată Timișoara va avea un adăpost public pentru câinii adunați de pe stradă și nu vom mai fi nevoiți să concesionăm acest serviciu unei firme private. Pe termen mediu și lung aceasta este singura soluție de a îmbunătăți modul în care câinii fără stăpân sunt îngrijiți. Rezolvarea reală însă stă în adoptarea acestor câini al căror loc nu este nici pe stradă și nici în adăpost”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Adăpostul va avea o capacitate maximă de până la 600 de câini. Funcțiunile necesare adăpostului includ: spații pentru cabinete și tratamente medicale veterinare, hrănirea și îngrijirea animalelor, săli de operație și tratament, spații de carantină, bucătărie, depozitare alimente, grupuri sanitare, vestiare, morgă și incinerator. De asemenea, vor fi amenajate căi de acces auto și pietonale precum și parcări. Pe minim 20% din din totalul suprafeței vor fi amenajate spații verzi.

După aprobarea prin hotărârea consiliului local a documentației PUZ si RLU aferent, aceasta va fi transmisă către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, în vederea actualizării din oficiu a destinaţiei imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară”, a informat Primăria Timișoara.

Planul Urbanistic Zonal va avea o valabilitate de trei ani, perioadă în care pot fi demarate investiţiile prevăzute în documentaţie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/