Primăria Timișoara, anunț important pentru firmele care au deșeuri medicale și din construcții

deseuri6

Primăria Timișoara informează firmele care au generat anul trecut deșeuri medicale și din construcții că au obligația să anunțe instituția cu privire la modul în care le-au gestionat. Cei care nu se conformează riscă amenzi de până la 2.500 lei.

Anunț important făcut de Primăria Timișoara. Instituția transmite că firmele care au generat anul trecut deșeuri medicale și din construcții au obligația de a anunța primăria cu privire la modul în care le-au gestionat.

Mai precis, până la data de 1 martie 2023, producătorii/generatorii de deșeuri medicale au obligația să prezinte „Planul de eliminare a deşeurilor pentru activităţile medicale pe care le-au desfășurat în anul precedent, pe teritoriul municipiului Timişoara”. Aceeași cerință, cu aceeași dată, se aplică și producătorilor/generatorilor de deşeuri de la lucrările de intervenţii, refaceri şi construcţii edilitar–gospodăreşti.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Planul de eliminare a deşeurilor va fi depus în două exemplare, din care un exemplar vizat va putea fi ridicat de la camera 12, după 15 zile. În cazul planurilor incorecte sau incomplete, documentaţia va fi restituită la acelaşi ghişeu, urmând a se depune o nouă documentaţie, întocmită în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, a informat Primăria Timișoara.

Persoanele fizice care nu depun acest plan de eliminare a deșeurilor riscă amenzi între 1.500 și 2.000 lei, iar cele juridice, între 2.000 și 2.500 lei. Depunerea documentelor se face la sediul Primăriei Timişoara, camera 12 – Serviciul Informare și Consiliere Cetăţeni, ghişeele 1 şi 2.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/