Primăria Timișoara, acuzată că a uitat să aibă grijă de spațiile verzi

papadii

Primăria Timișoara este acuzată de către consilierul local PNL Dan Diaconu că a uitat să aibă grijă de spațiile verzi din oraș. „Spațiile din scuarurile și zonele din amenajarea din centru, cele pe care nu am mai reușit să le gazonăm înainte de alegeri, au rămas “pârloagă”, susține liberalul.

Primăria Timișoara este criticată în termeni duri de către Dan Diaconu, consilier local PNL, după ce OPC Timiș a decis să amendeze instituția ca urmare a unor nereguli descoperite în parcuri. Astfel, liberalul afirmă că OPC Timiș nu a sancționat Primăria Timișoara pentru „un gard care a căzut sub greutatea plantelor în 2016” în Parcul Copiilor, așa cum au susținut reprezentanții instituției.

„Gardul de la Parcul Copiilor nu a căzut sub greutatea niciunor plante. Gardul de la Parcul Copiilor a fost desființat în cadrul proiectului, apreciat de timișoreni, de renunțare la împrejmuiri în jurul parcurilor, acolo unde e posibil. S-a întâmplat la fel și la Parcul Justiției și în alte zone. În locul acestui gard, dar și în zona dinspre Bega, s-a montat unul de dimensiuni mult mai mici, dar care asigură protecția către stradă, respectiv către râu. Înțeleg că gărdulețul dinspre Michelangelo nu mai este acolo și ca atare ați fost sancționat”, a afirmat Dan Diaconu.

De asemenea, liberalul a explicat și de ce a fost Primăria Timișoara amendată pentru lipsa registrului spațiilor verzi.

În urmă cu 5 ani, primăria a finalizat registrul parțial al spațiilor verzi, însemnând cartografierea în format GIS a tuturor parcurilor și scuarurilor. (…) Registrul parțial a fost atacat în instanță de bunii dvs. prieteni și susținători de la ASOP pe motiv că e incomplet – evident că era, doar așa îi era și denumirea. După doi ani și jumătate, în care litigiu fiind nu s-au mai putut continua lucrurile, au și reușit să îl anuleze. (…) Am luat-o de la capăt și v-am lăsat la plecare bani în buget și 90% din caietul de sarcini realizat pentru un nou registru. Și am avut la rândul nostru controale de la Garda de Mediu, dar am avut ce arăta ca progres. Problema dvs. este că de atunci (acuș doi ani) și până acum nu ați mai făcut nimic. De aproape doi ani, periodic, aflăm că lucrați cu “echipa de specialiști” la caietul de sarcini. Și probabil veți mai “lucra” încă alți doi, iar din șase în șase luni veți primi amenda”, a explicat consilierul local.

În final, Dan Diaconu a atras atenția asupra faptului că nu puține zone verzi din Timișoara arată deplorabil, printre care și unele din centrul orașului.

Horticultura este o societate comercială deținută de Municipiul Timișoara, dar care nu face lucrări de capul ei, ci în baza comenzilor din primărie, indiferent de cine e condusă. Cu alte cuvinte, căutați vinovații în altă parte. Parcul Civic ar fi trebuit finalizat de aproape un an, el arată așa cum arată. E primul an în care în feed-ul meu, cel puțin, nu am mai văzut decât extrem de rar, poze ale oamenilor cu Parcul Justiției, la înflorirea lalelelor. Oare ar trebui să vă pună pe gânduri? Spațiile din scuarurile și zonele din amenajarea din centru, cele pe care nu am mai reușit să le gazonăm înainte de alegeri, au rămas “pârloagă”. Take Ionescu, Simion Bărnuțiu, Brătianu și multe alte zone sunt “lanuri de păpădii”. La proiectul de modernizare a Parcului Copiilor ați renunțat și ați pus în loc nimic. Nu există nici măcar un minim proiect de reamenajare a vreunui parc sau spațiu verde în aproape doi ani. Registrul spațiilor verzi este în continuare o cerință obligatorie pentru orice proiect european de regenerare urbană sau intervenție pe terenuri degradate”, a afirmat liberalul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/