Copiii din Vărădia sunt tot mai aproape de a avea un loc de joacă modern, după ce administrația locală și Parohia Ortodoxă au finalizat demersurile necesare pentru punerea la dispoziție a unui teren în centrul localității, unde urmează să fie amenajat spațiul de recreere.
Micuții din satul Vărădia se vor bucura în curând de un loc de joacă modern, pe care administrația locală îl va amenaja pe un teren situat în centrul localității. Pentru realizarea investiției a fost necesar un demers notarial, în condițiile în care terenul nu aparține Primăriei Vărădia, ci Parohiei Ortodoxe Vărădia.
Întregul proces s-a încheiat ieri, potrivit primarului Loredana Racu, care a precizat că, în perioada următoare, primăria va putea demara efectiv proiectul de amenajare.
„Împreună cu părintele Tomescu am semnat actele notariale pentru darea în folosință a unui teren din partea Parohiei Ortodoxe Vărădia, unde urmează să construim un loc de joacă pentru copii. Mulțumesc Episcopiei Caransebeșului pentru sprijinul și deschiderea de care au dat dovadă. Mulțumiri deosebite părintelui Tomescu Dănuț, paroh în satul Mercina și administrator al bisericii din parohia Vărădia, pentru implicarea și sprijinul acordat în acest demers. De asemenea, îi mulțumesc părintelui Olimpiu Silaghi, pentru ajutorul oferit în pregătirea documentației. Este un om extraordinar, cu care se poate colabora foarte bine pentru binele comunității”, a declarat edilul.
Primarul a subliniat că în satul Mercina există deja un loc de joacă funcțional, iar proiectul din Vărădia vine să completeze aceste investiții dedicate celor mici.
„În Mercina avem deja un loc de joacă pentru copii, iar în curând și copiii din Vărădia vor avea unul al lor, unde să se joace, să râdă și să creeze amintiri frumoase”, a mai spus Loredana Racu.
Fotografia are caracter ilustrativ