Aproximativ 1.500 de tone de deșeuri de fier vechi, rezultate în urma casării mijloacelor fixe care au deservit transportului public cu tramvaie electrice în municipiul Reșița, vor fi scoase la vânzare prin licitație publică cu strigare.
După ce în aprilie aleșii locali au aprobat scoaterea din funcțiune și casarea mijloacelor fixe care au deservit transportului public local cu tramvaie electrice, precum și a conductei de transport apă potabilă aflată în zona verde ce delimitează cele două sensuri de circulație de pe Bulevardul Republicii, între Intim și Victoria, în ședința ordinară din această săptămână a fost votat proiectul privind aprobarea vânzării prin licitație publică deschisă cu strigare a unei cantități de aproximativ 1.500 de tone de deșeuri de fier vechi.
Calea de rulare care urmează să fie scoasă la mezat va aduce peste un milion de euro Primăriei Reșița, bani care vor fi investiți ulterior în cofinanțarea altor proiecte aflate în derulare de către municipalitate. „Am aprobat să vindem șina de cale ferată, de tramvai, care se scoate acum și care este proprietatea Primăriei Reșița. Vorbim de o șină de cale ferată care valorează peste un milion de euro. Adică ceva bănuți o să scoatem de aici să ne mai pansăm rănile. Ne pansăm rănile pentru că avem multe. Banii îi vom folosi tot pentru proiectele pe care le avem, ca și cofinanțare. Totul merge în continuare pentru investiții!”, a declarat primarul Ioan Popa.