Primăria Reșița își reînnoiește parcul auto!

electric car charging

Municipalitatea cumpără șapte autoturisme electrice, scoțând astfel din uz câteva rable din propriul parc auto.

Primăria Reșița a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) achiziția a șapte autoturisme noi, 100% electrice, prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024, denumit generic Rabla Plus.

„Primăria Reșița nu va plăti nimic. Mașinile sunt achiziționate în baza voucherelor puse la dispoziție de Administrația Fondului de Mediu, prin Programul Rabla Plus. Valoarea unui voucher este de 24.000 de euro bucata. Noile autoturisme vor fi folosite în cadrul Poliției Locale și în desfășurarea activităților curente ale primăriei – implementare investiții, vizite în teren, urbanism, gospodărie etc. În urma acestei acțiuni, vor fi scoase din uz mașinile uzate fizic și moral ale primăriei. Important de menționat este că autoturismele pe care le vom achiziționa vor fi 100% electrice.”, a precizat directorul Direcției de IT și Achiziții Publice din cadrul Primăriei Reșița, Laurențiu Stanciu.

Valoarea estimată a investiției se ridică la 705.882 de lei, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este  25 mai.

 

 

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/