
Profesorii din Reșița vor avea acces în continuare la experiențe și bune practici europene, după ce municipalitatea de pe Bârzava a obținut o nouă finanțare Erasmus+.
Primăria Reșița continuă să atragă fonduri europene pentru dezvoltarea educației locale. Municipalitatea a anunțat obținerea unei noi finanțări prin Programul Erasmus+, consolidând astfel un proiect considerat o premieră la nivel național.
Potrivit administrației locale, Reșița este prima administrație din România care coordonează un consorțiu local dedicat formării cadrelor didactice, inițiativă care a ajuns în acest an la cea de-a patra ediție consecutivă. Peste 100 de profesori au beneficiat deja de deplasări în străinătate, unde au putut participa la schimburi de experiență și s-au familiarizat cu modul în care se predă în unele dintre țările cu cele mai performante sisteme educaționale.
Consorțiul este coordonat de Primăria Reșița și reunește mai multe unități de învățământ din municipiu, în acest an parteneri fiind: Colegiul Național „Diaconovici-Tietz”, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Liceul Teoretic „Traian Vuia”, Liceul de Arte „Sabin Păuța”, Colegiul Economic al Banatului Montan, Școala Gimnazială „Marius Șandru”, Școala Gimnazială Nr. 7, Grădinița cu Program Prelungit „Floarea Soarelui” și Grădinița cu Program Prelungit „Semenic”.
Prin noul proiect Erasmus+, cadrele didactice vor participa la activități de formare și schimburi de experiență la nivel european, având posibilitatea de a prelua și implementa în școlile din Reșița metode moderne de predare și bune practici educaționale.
Proiectul este construit în jurul a trei obiective majore promovate la nivel european: asigurarea incluziunii și a șanselor egale pentru toți elevii, dezvoltarea competențelor digitale și integrarea tehnologiei în procesul educațional, precum și promovarea educației pentru mediu și a proiectelor verzi.
Reprezentanții Primăriei Reșița subliniază că experiența acumulată de profesori în cadrul mobilităților europene va contribui la creșterea calității actului educațional și la dezvoltarea unui sistem de învățământ adaptat cerințelor actuale.