Viitoarea bază sportivă va fi amenajată în spatele căminului cultural, aflat în vecinătatea școlii din localitate și va dispune de un teren de sport multifuncțional, cu suprafață de joc sintetică și nocturnă.
Alexandru Sporea, edilul-șef al comunei Forotic, a semnat contractul de execuție cu firma care va ridica în următoarele luni un teren de sport în satul Comorâște. Fondurile pentru viitoarea investiție se ridică la 350.000 de lei și sunt asigurate din bugetul local. Potrivit primarului din Forotic, lucrările vor demara imediat după emiterea autorizației de construire: „Am semnat contractul de execuție cu firma care va realiza investiția. Constructorul ne-a trimis documentele pentru obținerea certificatului de urbanism, iar după acest pas trebuie scoasă autorizația de construire, după care vom da ordinul de începere al lucrărilor. Eu vreau ca anul acesta să fie gata terenul, și sper că așa se va și întâmpla. Sunt bucuros că reușim să o facem, costurile sunt suportate de primărie. Este prima bază sportivă din comună, cu teren sintetic. A mai fost un proiect depus în trecut, pe vremea când ministrul Dezvoltării era Elena Udrea, dar a fost abandonat. Investiția se ridică la 350.000 de lei.”