Primăria Caransebeș va susține financiar Programul Rabla Local

Programul care va permite scoaterea din uz a mașinilor mai vechi de 15 ani nu este ignorat de municipalitatea de pe Timiș și Sebeș. Primarul Felix Borcean a făcut anunțul.

Primăria Caransebeș va aplica pentru noul Program privind casarea autovehiculelor uzate, cunoscut și sub numele de Rabla Local, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu. Caransebeșenii proprietari de autoturisme mai vechi de 15 ani le vor putea casa în schimbul unei sume de 3.000 de lei, fără să fie obligați să achiziționeze o mașină nouă.

Noul program, care va începe în 23 septembrie, va fi implementat cu sprijinul unităților administrativ-teritoriale, care ar urma să suporte jumătate din suma de 3.000 de lei. Cum presiunea asupra bugetelor locale este mare, unele primării din țară au anunțat deja că nu participă la program sau că vor impune o limită a numărului de mașini acceptate.

Edilul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, a declarat că, deși va presupune un efort bugetar mare, primăria va aplica pentru acest program.

Vom intra și noi în program și, probabil, pentru ultima parte a anului vom propune o rectificare pentru un număr limitat de autoturisme, de 50 – 100 de vehicule. Nu știu sigur, dar la cifra asta mă gândesc acum. Nu știm nici câte astfel de autoturisme mai sunt prin oraș, dar probabil că dacă nici nu sunt condiționați oamenii să-și cumpere mașină nouă, mulți vor accesa programul, pentru că 3.000 de lei nu sunt puțini. Cumva, Ministerul Mediului a aruncat pisica în curtea noastră, și nici nu avem certitudinea că vom primi jumătate din cei 3.000 de lei. Noi trebuie să-i dăm cetățeanului suma întreagă și, ulterior, de la minister să primim compensația de 1.500 de lei. Vom vedea dacă se va și întâmpla așa sau rămâne în spatele nostru întreaga suma.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, primarul Felix Borcean.

Ministrul Mediului, Tánczos Barna, a anunțat zilele trecute, în urma întâlnirii cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România de la Cluj-Napoca, că are în vedere regândirea Programului Rabla Local, în sensul majorării contribuției financiare suportate de Agenție Fondului de Mediu în favoarea bugetelor locale. Ministrul a precizat că primăriile ar urma să suporta doar 20-25% din bonusul de 3.000 de lei pentru casarea unei mașini vechi și nu jumătate, așa cum s-a propus inițial. Rămâne însă de văzut care va fi forma finală a programului anunțat că va fi lansat la finele acestei luni.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/