Consilierii locali din Brebu au hotărât ca din acest an să acorde stimulente financiare pentru familiile care se află la primul sau la al doilea copil.
Pentru a spori natalitatea, aleșii comunei Brebu au aprobat, în ședința din 27 februarie, un proiect de hotărâre care vine în sprijinul familiilor care își doresc să aducă pe lume un copil. Stimulentele financiare prevăzute în proiect ajung până la 5.000 de lei, iar pentru a beneficia de ele viitorii părinți trebuie să îndeplinească câteva condiții .
„Am hotărât să acordăm o indemnizație pentru nou-născuții de pe raza comunei Brebu, un stimulent de 2.500 de lei pentru primul copil și de 5.000 de lei pentru cel de-al doilea. Pentru a beneficia de acest stimulent financiar, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții: cel puțin unul dintre părinți să aibă domiciliul stabil pe raza comunei Brebu, cu cel puțin un an de zile înaintea nașterii copilului. Nașterea copilului să fie înregistrată la o maternitate de pe teritoriul României și să depună cererea în termen de 30 de zile calendaristice de la data examinării mamei, dar nu mai mult de 90 de zile de la naștere. Scopul acestui stimulent financiar este de a oferi sprijin familiilor care au domiciliul în comuna Brebu, pentru creșterea și îngrijirea copiilor.”, ne-a declarat primarul comunei Brebu, Ion Țicheriu.