Cel mai frumos brad împodobit va fi premiat în cadrul târgului de Crăciun de la Bocșa, organizat de administrația locală în perioada 21-23 decembrie.
Elevii din Bocșa sunt invitați să fie creativi și inventivi în cadrul unui concurs care se adresează unităților de învățământ din oraș. Concursul are în vedere premierea celui mai frumos brad împodobit de Crăciun. Dar nu orice fel de brad, ci unul confecționat din materiale reciclabile, precum sticlă sau PET, hârtie și carton, materiale feroase și neferoase, produse din bumbac, baterii consumate sau uzate, nasturi, flori, frunze, conuri, lemn, crenguțe etc.
Cei care doresc să participe în cadrul acestei competiții, în urma căruia câștigătorul va fi premiat în cadrul târgului de Crăciun de la Bocșa, trebuie să se înscrie până la data de 16 decembrie pe adresa de e-mail biblioteca_bocșa@yahoo.com.
Brazii pregătiți pentru concurs vor fi amplasați pe Insula Paradis, locul în care se desfășoară târgul de Crăciun, începând cu data de 21 decembrie. Câștigătorul concursului va fi desemnat de un juriu format din tineri de la diferite instituții de învățământ, iar premiile vor consta în diplome și bani.
Târgul de Crăciun este organizat de Primăria Bocșa, cea care se va ocupa și de premierea câștigătorului. Organizarea concursului adresat elevilor din oraș este sprijinită de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea”.